Îngheaţă negocierile cu FMI

Primele efecte ale căderii guvernului în economie: FMI suspendă negocierile, iar cursul leului atinge maximum istoric.

Misiunea de evaluare formată din FMI, Comisia Europenă şi Bănca Mondială va întrerupe negocierile cu autorităţile române, dar va continua discuţiile tehnice atât în ceea ce priveşte criteriile de îndeplinit, cât şi perspectivele macroeconomice, urmând să mai stea în România cel puţin câteva zile. "Vor continua discuţiile tehnice, dar nu vor continua negocierile. Sunt multe discuţii legate de ţintele pentru primul trimestru, de reformele structurale, de asistenţa tehnică, iar acestea pot fi continuate, fără a se mai negocia nimic", a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, citat de Mediafax. Întrebat dacă delegaţia FMI ar putea părăsi România mai devreme de 7 mai, termenul iniţial pentru finalizarea misiunii de evaluare, Tănăsescu a răspuns că, cel puţin în următoarele zile din săptămâna viitoare, echipa se va mai afla la Bucureşti pentru discuţii tehnice. Moody’s: Ne aşteptam Perspectiva stabilă a ratingului României include deja incertitudinile politice care vor persista pe parcursul anului electoral, iar orice guvern, nou sau interimar, va face efortul de menţinere a sprijinului din partea FMI şi UE, spune analistul Sheth Atsi de la Moody’s, singura agenţie care nu a retrogradat România în timul crizei financiare. "Având în vedere prăbuşirea guvernului precedent, în februarie, şi alegerile din acest an, perspectiva ratingului României include un nivel corect al incertitudinilor politice şi de strategie care vor persista pe parcursul acestui an. Votul de neîncredere de astăzi validează această opinie", a spus Sheth. Erste: Vrem stabilitate Un guvern condus de Victor Ponta ar putea fi alternativa mai bună a unui guvern de tehnocraţi, pentru stabilitate politică pe termen lung în România, întrucât alianţa USL este favorită pentru câştigarea alegerilor parlamentare din toamnă, potrivit analiştilor grupului financiar Erste Bank, care deţine cea mai mare bancă din România - BCR. "Dezavantajul unui guvern tehnocrat ar fi capacitatea limitată de a lua decizii importante pentru viitoarea dezvoltare economică a României, înaintea alegerilor parlamentare programate în noiembrie", sunt de părere analiştii Erste. Şoc istoric pentru leu Cursul leului a crescut pe piaţa interbancară cu peste doi bani, imediat după anunţul că moţiunea de cenzură a trecut. Paritatea a sărit de la 4,3767 până la nivelul maxim istoric de 4,4010 lei/euro. Potrivit dealerilor, BNR a intervenit agresiv, prin vânzare de euro, şi a întors cursul spre 4,3900 lei/euro.