"Îngerii prieteniei" s-au distrat la Uroi

Unul dintre cele mai bune locuri pentru parapantă din Vestul ţării găzduieşte începând de vineri prima ediţie a unui adevărat festival de zbor.

Manifestarea denumită „Îngerii prieteniei” se află la prima ediţie şi este organizată de un grup de entuziaşti ai zborului cu parapantă din Simeria. Peste 100 de participanţi s-au înscris în concursul de aterizare la punct fix. Sportivii au fost nevoiţi sâmbătă să aştepte până spre seară pentru a putea zbura. „Este vântul prea puternic. Viteza de deplasare a unei parapante este de 9 metri pe secundă. Dacă avem un vânt de 10 metri pe secundă, de exemplu, ajungem în cealaltă parte a dealului unde se pot forma curenţi turbionari, foarte periculoşi pentru siguranţa sportivului”, explică Valer Artur Blumhaghel, unul dintre organizatori, care adăuga sâmbătă după-amiază, între două furtuni ce au străbătut zona: „Două ore de vreme bună şi e de ajuns ca să avem timp pentru concursul propriu-zis”. Cele două ore au venit spre seară, iar piloţii abia au aşteptat. Rând pe rând, fiecare a încercat de patru ori să ajungă cât mai aproape de punctul de doar câţiva centimetri care asigura punctajul maxim al aterizării. Nu toţi au luat însă competiţia în serios, arătând că au venit la Uroi doar pentru distracţie. Unii au aşteptat doar carnavalul desfăşurat în aer. Clovni, „şeici”, „vrăjitoare”, „indieni” sau „prinţese” s-au lansat de pe culmea Uroiului şi au aterizat la baza dealului. Trei dintre manşele de aterizare la punct fix au avut loc sâmbătă, iar cea de-a patra s-a derulat duminică. Întrecerea a fost câştigată de braşoveanul George Coteţ. „Am dorit să marcăm cumva înfiinţarea clubului sportiv „Ecoextremit” Simeria. Manifestarea poate fi considerată drept un festival pentru că avem şi carnavalul, pe lângă întrecerea sportivă. Acest festival este, de fapt, un botez al clubului sportiv. La anul va fi însă o altă ediţie şi sperăm ca această iniţiativă să crească de la un an la altul”, spune Adi Mitesc, unul dintre organizatori. Se pare că tinerii din Simeria vor avea cel puţin la fel de mulţi participanţi şi la anul, mai ales că cei veniţi din alte părţi ale ţării sau declarat încântaţi de zona de zbor: „E un loc foarte fain pentru zbor cu parapanta pentru că te poţi lansa în orice direcţie, deci nu eşti condiţionat de direcţia din care bate vântul. Apoi e diferenţa de nivel destul de mare (peste 150 de metri, n.red) şi zona de aterizare este foarte largă. În mod sigur voi mai veni şi la anul”, mărturiseşte reşiţeanul Ladislau Peternul.