Târgurile de Crăciun sunt în toi în toată țara și sunt pline de mici comercianți. Printre aceștia, unii dau dovadă de o ingeniozitate deosebită, dar deloc în limitele siguranței cetățenilor.
Cazul este amuzant, dar și periculos în același timp. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Maramureș s-au autosesizat după ce unul dintre micii antreprenori ce participa la un Târg de Crăciun din Baia Mare a folosit un burghiu spiralat pentru amestecarea aluatului de gogoși.
Dacian Manoliu, comisar-șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor spune că ”agentului economic i s-a înmânat o invitație pentru a veni la o discuție la sediu. I-a fost întreruptă temporar activitatea și i s-a aplicat o sancțiune de 20.000 de lei. Fac precizarea că, prin folosirea acelei mașini cu burghiu spiralat, nu au fost respectate normele igenice de preparare a produselor de patiserie.”
Agentul vindea gogoșile preparate în acest mod încă de la deschiderea oficială a Târgului de Crăciun. Acesta își va putea relua activitatea doar dacă va corespunde normelor stabilite prin lege.