Infrastructură. Ministrul Transporturilor promite zeci de kilometri de autostrăzi în 2017

Ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, joi, la ieşirea de la audierile din Parlament, că vara aceasta se va muta pe şantierele de autostrăzi pentru a supraveghea personal stadiul lucrărilor şi a dat asigurări că, până la finele anului, vor fi gata 90 de kilometri noi.

"90 de kilometri de autostradă vor fi gata anul acesta. 15 au fost daţi deja în circulaţie în luna martie, vorbesc de secţiunile A, B şi C din lotul II Lugoj-Deva, urmând să avem lotul III şi IV Lugoj-Deva, lotul III şi IV Sebeş-Turda şi intrarea în Bucureşti, cei trei kilometri", a declarat Cuc, citatde Agerpres

Ministrul a adăugat că, per total, în acest an vor fi lansate proiecte de autostrăzi de 600 de kilometri.

"Până acum am lansat proiecte de 93 de kilometri, vorbim de proiectare şi execuţie de autostradă, şi 121 de kilometri de drumuri de mare viteză. Mă refer la Piteşti-Sibiu, centura de sud a Capitalei, drumul de mare viteză Piteşti-Craiova", a mai arătat Cuc.

El a subliniat că va merge personal în inspecţie pe şantiere, pentru a supraveghea stadiul lucrărilor.

"Chiar în această vară mă voi muta pe şantier, pentru că mi-am asumat nişte termene, nişte kilometri de autostradă. Unii constructori au luat în serios tot ce am transmis, alţii văd că încă merg cu o viteză redusă şi, dacă vor continua să meargă aşa, nu vor mai lucra, lucrurile sunt simple", a continuat ministrul.

Răzvan Cuc a primit aviz pozitiv pentru portofoliul de la Transporturi de la comisiile de specialitate din Parlament cu 32 de voturi pentru şi 12 împotrivă.