BNR, avertisment de ULTIMĂ ORĂ. Sectorul economic, GRAV AFECTAT de scumpiri. Isărescu: „Costurile sunt în CREȘTERE!”

Mugur Isărescu este de părere că valul de scumpiri din ultimele luni va avea repercursiuni grave asupra întregii economii. Cu toate acestea, guvernatorul BNR le cere guvernanților să nu intervină, deoarece ne-am putea confrunta cu o explozie a inflației.

Potrivit informațiilor oferite de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, inflația va avea un traseu inegal. În prima parte a anului, inflația va cunoaște o creștere semnificativă, ajungând chiar la 5%, după care se va îndrepta, treptat, spre ținta BNR și va avea, la sfârșitul anului, un procent ce-l depășește pe cel anterior cu 0,3 puncte. Astfel, inflația va încheia anul cu un procent de 3,5%.

„80-90% din acel puseu inflaționist este deja în spatele nostru, de aceea nici nu considerăm că am acționat cu întârziere”, a declarat Isărescu, guvernatorul BNR.

BNR a majorat dobânda cheie în cursul zilei de miercuri, ajungându-se la un procent de 2,25% și fiind a doua creștere din anul curent. Guvernatorul a indicat că Statistica va publica o cifră privind inflația anuală în ianuarie de „probabil 4 și ceva”, după cum informează profit.ro.

Rata anuală a inflației a avut un procent de 3,3% la sfârșitul anului trecut. „Accelerarea se datorează elementelor exogene. Pe partea ofertei. Când crești prețul la energie, nu ai cum să combați cu creșteri de dobândă”, a mai completat Isărescu.

Guvernatorul invită la prudență în interpretarea datelor, în condițiile în care așteptările operatorii economici speră la o creștere a inflației. Creșterea prețurilor a fost pe toate ramurile de produse anul trecut, după creșterea tarifelor reglementate la energie, creșterea prețurilor la carburanți, după creșterea cotațiilor la țiței și majorarea accizei, dar și după scumpirea mâncării, în cazul unor produse ca urmare a evoluțiilor europene, explică Isărescu, după cum mai informează sursa citată.

 „Produsele energetice, în ultimele luni, au contribuit masiv la creșterile de prețuri, alături de alimente”, spune guvernatorul. BNR.

Pentru 2019 BNR a păstrat prognoza neschimbată la 3,1%. Isărescu arată că există presiuni asupra prețurilor și din partea factorului muncă, după ce costurile firmelor cu angajații au crescut anul trecut. „Piața muncii rămâne, aș spune, chiar foarte tensionată”, a mai spus Isărescu. „Avem cel mai mare efectiv al salariaților, s-a depășit și situația pre-criză, dar costurile sunt în creștere”, a mai declarat acesta, potrivit profit.ro.