Inflația ucide comerțul electronic din Europa

Inflația ucide comerțul electronic din Europa / sursa foto. EVZ

Inflația ucide comerțul electronic din Europa. Doar în țările din Europa de Sud și de Est s-au înregistrat creșteri în e-commerce.

Creșterea cheltuielilor efectuate prin comerțul electronic la nivel european este estimată la 8% anul acesta comparativ cu anul trecut, dar ținând cont de factorul inflației, cifra scade la 2%, scrie businessdaily.gr.

Comerțul electronic, afectat de război și inflație

Semnificative în acest sens sunt datele studiului european Euro-commerce, în legătură cu cheltuielile efectuate de cetățenii europeni în magazinele online, atât în ​​2022, cât și în acest an.

Inflația și războiul din Ucraina par să determine evoluția cheltuielilor de acest tip, limitând traiectoria ascendentă ce s-a consolidat în perioada de restricții din cauza pandemiei și generând pentru prima dată semne de încetinire.

Concret, cheltuielile pentru comerțul electronic au ajuns la 899 de miliarde de euro în 2022 în total în cele 37 de țări de pe continentul european, față de 849 de miliarde de euro în 2021, înregistrând o creștere procentuală de 6%.

Anterior însă, creșterea cheltuielilor online a fost de 12% în 2021 comparativ cu 2022, după care tranzacțiile de acest tip au înregistrat o scădere anul trecut, fiind o consecință a revenirii la normalitate - și în magazinele fizice.

Comerțul electronic în UE, scădere de 2%

Totuși, luând în calcul și factorul inflației, studiul Euro-commerce constată o scădere a valorii comerțului electronic în 2022 cu 2%, în timp ce pentru 2021 creșterea este limitată la 9%.

Țările din Europa de Sud și de Est, în care inflația a avut o rată redusă anul trecut, sunt singurele în care indicatorul respectiv rămâne pozitiv, creșterea procentuală - revizuită - fiind estimată la 13% și, respectiv, 5% pentru 2022.

În ceea ce privește 2023, același studiu estimează creșterea cheltuielilor electronice în Europa la 8%, dar, luând în calcul și inflația, valoarea respectivă scade la 2%.

Țările din Europa de Vest sunt lideri în ceea ce privește volumul tranzacțiilor electronice, ajungând anul trecut la 603 miliarde de euro, urmate de Europa de Sud, cu tranzacții în valoare de 146 de miliarde de euro, Europa Centrală cu 72 de miliarde de euro, Europa de Nord cu 65 de miliarde de euro și, în final, Europa de Est cu o valoare totală a tranzacțiilor electronice de 14 miliarde de euro anul trecut.

Cine e în topul volumelor

Marea Britanie, Franța, Germania și Spania conduc în ceea ce privește valoarea cifrei de afaceri online, dar cele mai mari creșteri procentuale se înregistrează în Estonia cu 106%, România cu 51%, Bulgaria cu 31%, Spania cu 31% și Belgia cu 22 %.

Cu toate acestea, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor la energie și la mărfuri au fost principala provocare pentru platformele de cumpărături online în ultimul an, deoarece în mai multe cazuri creșterea cifrei de afaceri a fost determinată doar de creșterile prețurilor, mai degrabă decât de volumul mărfurilor.

Un plus a fost și  creșterea cheltuielilor pentru călătorii anul trecut, compensând parțial pierderile din cumpărarea unei cantități mai mici de bunuri prin comerțul electronic decât în ​​2021.

(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)