Un material marca BBC Reel a scos la iveală amănunte spectaculoase şi neştiute din interiorul temutei mafii japoneze Yakuza. Detaliile expuse în premieră cu preţul unui risc omniprezent sunt unele de o valoare inestimabilă în condiţiile în care capii lumii interlope japoneze au decis să accepte lângă ei o femeie. În cultura organizaţei, aşa cum vom vedea mai departe, s-a trecut o graniţă ai cărei grăniceri păreau impenetrabili.
Chloé Jafé, o tânără femeie din Franţa, este cea care a vorbit cu jurnaliştii BBC despre experienţa ce i-a marcat existenţa şi pe care, aşa cum a spus, şi-a dorit-o dintotdeauna, simţind că dacă nu va reuşi ce şi-a propus va trăi toată viaţa cu un mare gol interior.
În 2013, când era hostess la un bar din Tokyo (capitala Japoniei), Chloé Jafé a reuşit în sfârşit să-l întâlnească pe unul dintre liderii Yakuza. Culmea, l-a întâlnit când îşi pierduse orice speranţă şi poate că acesta a fost şi testul pentru ea. Perseverenţa este un diamant foarte apreciat în interiorul organizaţiei. Scopul femeii fotograf? Realizarea unui documentar foto cu soţiile capilor şi membrilor Yakuza. A celor mai importanţi pe scara ierarhică, desigur. Odată acceptată, aventura ei în interiorul tenebroasei lumi interlope japoneze a durat 6 ani.
Îţi dau viaţa mea
Aşa s-a numit documentarul care simboliza un alt diamant la mare preţ în Yakuza. Cum a ajuns Chloé Jafé să-şi dorească un asemenea proiect artistic provocator, inedit, pasionant, dar şi foarte, foarte periculos pentru viaţa ei? După cum a explicat în filmarea realizată de BBC Reel, în Japonia, sindicatele organizate ale crimei au rădăcini adânci în afacerile şi cultura locală. Totuşi, detaliile despre femeile care trăiesc în jurul acestor capi mafioţi, indiferent că vorbim despre soţii, fiice sau amante, apar foarte, foarte rar în prim-plan. Lipsa acestor cunoştinţe despre cele care stau lângă unii dintre cei mai influenţi oameni din Japonia a făcut-o pe femeia fotograf să vrea să fie prima care sparge tiparele.
Un Yakuza nu poate fi femeie
Dar nu i-a fost deloc uşor! „Prin definiţie, un Yakuza nu poate fi femeie. Dacă eşti un Yakuza, atunci eşti un bărbat. Femeile au un rol foarte ambiguu şi interesant”, a spus Chloé, care un timp a lucrat ca hostess chiar la unul dintre multele localuri controlate de Yakuza. „Este o zonă gri, mai ales că fetele care sunt hostess sunt uneori fie soţii, fie amante, dar asta nu înseamnă că toate femeile care lucrează în astfel de baruri lucrează pentru Yakuza. Practic, eşti doar ceva pe care ei îl pot folosi pentru a face bani.” Cu o japoneză fluentă, Jafé s-a chinuit să obţină accesul într-o familie Yakuza, realizând cu uşurinţă că nu va putea niciodată să cunoască o femeie din această zonă dacă nu întâlneşte un boss. „Femeile nu ajung să decidă dacă vor sau nu să fie fotografiate. Asta trebuie să vină de la soţ.”
Boss-ul întâlnit la „matsuri”
În chip ironic, chiar când voia să renunţe la locul de muncă din acel bar şi totodată la ambiţiosul proiect artistic, femeia fotograf a întâlnit un mare boss al Yakuza. Totul s-a întâmplat la un „matsuri” (n.r. – cuvândul japonez ce înseamnă festival). Un bărbat a venit la ea şi a invitat-o să bea ceva împreună. A aflat ulterior că era chiar liderul uneia dintre cele mai puternice familii Yakuza. Şi cum o parte a proiectului se baza pe „irezumi” (n.r. – un tatuaj japonez care acoperă de obicei o parte sau majoritatea corpului şi care este asociat cu Yakuza), Chloé a ajuns să afle cât de importante sunt tatuajele în cultura organizaţiei mafiote. „Ele reprezintă mai mult o dovadă de răbdare şi anduranţă. Se referă la cât de mult poţi suporta durerea.” Aşadar, un al treilea diamant pentru Yakuza, dar stigmatizate de societatea japoneză. Aşa sunt privite tatuajele „irezumi” în Japonia zilelor noastre.
Înfierarea tatuajelor în locuri publice
Eroina proiectului „Îţi dau viaţa mea” a aflat pe propria-i piele că societatea japoneză pare oarecum prinsă în perioada în care era feudală… „Cred că pot fi unele neînţelegeri cu privire la prezentarea tatuajelor din fotografiile mele. Ele chiar nu sunt o declaraţie de modă în Japonia. Sunt ceva care chiar te vor scoate în evidenţă. Nu poţi merge la băile publice. Am un mic tatuaj şi trebuie să-l ascund când merg la sala de forţă”, a spus femeia din Franţa. Drept urmare, artiştii tatuatori sunt asimilaţi cu membrii familiilor pe care îi tatuează. „Ei sunt consideraţi nelegiuiţi. Guvernul le cere chiar să aibă licenţă medicală pentru a putea să tatueze.”
Contactul cu femeile din Yakuza
Uşor, uşor, liderii familiei au început s-o prezinte consoartelor. După ce a câştigat greu încrederea bărbaţilor, a câştigat-o şi mai greu pe cea femeilor. Jafé o structură patriarhală, în care femeile puteau avea doar un număr limitat de roluri. În cea mai mare parte a timpului, ele erau soţii sau amante, iar câteva chiar divorţaseră pentru a fi cu un membru Yakuza. O altă descoperire a fost legată de faptul că femeile căsătorite cu greii organizaţiei aveau în permanenţă o gardă de corp care era tot femeie. Yumi, cea însărcinată cu securitatea soţiei boss-ului, a fost cea care i-a dezvăluit acest aspect. În ciuda acestui aspect, soţiile nu au nicio putere de decizie în interiorul familiei mafiote. Viaţa acestor decurge plat şi monoton, departe de afacerile murdare ale soţilor. Totuşi, indiferent de statut, toate femeile din sfera Yakuza sunt dedicate cauzei şi „îşi dau viaţa” dacă situaţia o cere.
Cerc închis pentru soţiile din Yakuza
Din cauza activităţilor ilegale ale bărbaţilor, femeile se feresc să interacţioneze cu altele din afara Yakuza. „De obicei stau între alte soţii pentru că trebuie să trăiască o viaţă secretă. Nu sunt foarte conectate cu alte cercuri din afara sferei lor. Eu am fost o femeie încercând să înţeleg o altă femeie. A fost important pentru mine să am acest schimb cu ele, aşa că le-am invitat să-mi scrie scrisori despre tatuajele lor. Iată ce i-a transmis într-una dintre note Yuko, fiica unui Yakuza:
„Motivul pentru care mi-am făcut tatuajele este că am vrut să descurajez anumiţi bărbaţi să se apropie de mine. Am vrut să trăiesc independentă, fără să depind de un bărbat; acesta a fost gândul care m-a încurajat să încep să mă tatuez. Aveam 38 ani… Pentru restul vieţii am decis că vreau să trăiesc independentă şi pe cont propriu. Pentru mine, tatuajul de pe spate reprezintă un motiv de mândrie şi de asemenea mă păzeşte şi mă protejează.”
„Pentru mine a devenit mai degrabă o experienţă umană decât una fotografică, pentru că acolo a fost o curiozitate provenită dinspre ambele părţi. Cred că ei au crezut că este o nebunie ca o femeie din Franţa să vrea să ştie mai multe despre ei”, a spus în încheiere Jafé.