La vârsta 15 ani a fost fascinat de sculptură, urmărind un reportaj la televizor, a fost imboldul necesar unei cariere noi, și vechi a artei sculptatului.
În anul 2008, realiza reproducerea bustului lui Glad Voievod, al cărui nume este purtat de unitatea de jandarmi din care face parte, iar în luna octombrie a aceluiaşi an, participa cu mai multe lucrări la expoziţia „Memoria lui Brâncuşi”. De atunci participă la expoziţii de specialitate, câştigând numeroase premii.
În anul 2005 a ales să urmeze o carieră militară şi se angajează jandarm în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara, iar în 2007 trece în corpul subofiţerilor. În prezent acesta este subofiţer operativ în structura unui detaşament mobil. Este vorba despre plutonierul adjutant, Zoltan Franzen care are o pasiune pentru sculptura în lemn.
„Aveam în jur de 15 ani, când am văzut pentru prima dată la televizor un reportaj despre sculptura în lemn. M-a fascinat atât de tare că m-a determinat să încerc şi eu. Am luat un butuc de lemn şi am vrut să văd ce iese. Entuziasmul meu a fost mai mare decât priceperea pe care o aveam atunci. M-am rănit din cauza cuţitului pe care îl foloseam pe post de daltă, aşa că am fost nevoit să renunţ", a povestit Zoltan pentru livearad.ro.
Apoi a "început la fel ca elevii din şcoala primară care învaţă să scrie. Mai întâi am învăţat să deţin controlul asupra dălţii. Maistrul ne trasa o linie, iar noi trebuia să o urmăm fără ca dalta să intre nici prea mult şi nici prea puţin în bucata de lemn. Era nevoie de atenţie, dar mai ales de multă delicateţe.Apoi am trecut la forme simple. O floare sau o frunză. Boabe de struguri.Lucram în lemn de tei, stejar şi paltin. În tei este uşor de lucrat pentru că e moale, dar ai nevoie de o daltă foarte tăioasă. Stejarul este calitativ mai bun, însă cel mai mult îmi place să lucrez cu lemn de nuc. Când ne aflam în atelier, se întâmpla foarte des să uităm că mai trebuia să plecăm acasă".
După absolvirea Şcolii de Artă a păstrat legătura şi a colaborat la mai multe lucrări, preocupându-se tot mai mult de arta sculptatului în lemn. În perioada 1987 – 1989 a urmat cursurile Şcolii Profesionale UCECOM din Timişoara cu specializarea „sculptură în mobilier de lemn”, apoi, între anii 19997 – 2000, a frecventat Şcoala Populară de Artă din Timişoara – Secţia Sculptură.
"Lucrările le port în suflet, dacă ar fi să enumăr câteva din cele care îmi caracterizează evoluţia artistică, acestea ar putea fi: „Masca lui Venus”, „Portret de soţie”, „Hercules”, „Goethe”, „Mamă şi copil”, „Revoluţie” şi „Flacăra armoniei”", mai spune Zoltan Franzen.