Apa de ploaie, aerul de dimineață, aerul de zi, aerul de noapte, umezeala de vară, temperatura de interior, vântul de amiază au devenit ”artiști plastici” care au îmbogățit pereții unei școli de tradiție cu imense pete de igrasie. Aflată în plin proces de reabilitare școala ”se laudă” cu operele de artă de pe pereți, în cadrul unui happening pus la cale de artistul plastic Sorin Scurtulescu, profesor la Colegiul Național C.D. Loga din Timișoara.
Clădirea în care funcționează Colegiul Național C.D. Loga din Timișoara a intrat în perioada aceasta în reparații capital. Se reabilitează inclusive acoperișul, iar elevii vor fi mutați în altă institușie pentur cursuri. Artistul plastic Sorin Scurtulescu care a înființat, în liceu, și o galerie de artă, s-a gândit să le arate elevilor că natura este, până la urmă, cel mai desăvârșit artist, astfel că a gândit un happening în care lucrările expuse sunt petele de igrasie apărute pe pereți din cauza acoperișului stricat și a scurgerilor de la burlane sparte.
”Am lansat Atelierul și Galeria LogArt pe 17 octombrie 2013 în spațiul Colegiului Național Constantin Diaconovici Loga din Timișoara împreună cu directorul prestigioasei instituții de învățământ Mariea Ștefan. Trezit fiind în fața unei restaurări complete interior/exterior a colegiului din care face parte acest spațiu, mi-am dat seama că este posibil în următorul an această galerie/atelier să nu mai poate activa deloc sau să poată dar complet diferit, propunând strategii pentru alte locații care să preia posibilele proiecte ce vor apărea pe timpul restaurări. Datorită schimbării complete a țiglelor și a ploilor din vară, apa s-a infiltrat în tavanul de la etajul al doilea creând igrasia. Igrasia a produs forme și pete asemănătoare cu pictura abstractă sau unele fresce vechi ori cu cea asiatică în tușuri colorate. Încercând să îmi explic intenția atât mie cât și celorlalți am ajuns la concluzia fără să mă gândesc la „Happening” că am descoperit o nouă viziune asupra artei, o artă a întâmplării”, explică Scurtulescu.
Lucrarea Happening-ului numită „Igrasia / Dampness” se va putea vizita între 17 octombrie – 17 noiembrie 2014, zilnic între orele 15-17, cu programare prealabilă la numărul de telefon 0256491874.