Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a făcut precizări despre varianta redeschiderii restaurantelor şi teatrelor în zonele în care este înregistrat un număr redus de noi infectări cu virusul chinezesc.
„Noi avem un număr de cazuri în creştere, suntem pe primul loc în Uniunea Europeană cu 80 de infectaţi la 100.000 de locuitori, într-un interval de două săptămâni. Italia are 6, Grecia 3-4, Franţa 8, Spania aproape 60. Dacă luăm o măsură de redeschidere a restaurantelor, teatrelor, acest lucru va avea un impact, chiar dacă minimal, care se corelează cu o situaţie îngrijorătoare", a precizat Alexandru Rafila.
„Ai cazuri, nu deschizi. Unde nu am cazuri, pot să deschid. Şi în România, sunt zone cu foarte puţine cazuri zilnice şi am putea să le folosim ca proiect pilot pentru relaxarea unor măsuri. Să vedem ce se întâmplă două săptămâni dacă deschid restaurantele în judeţul Harghita, de exemplu, că acolo am puţine cazuri”, a spus profesorul Alexandru Rafila.
„Cred că, pe parcursul trecerii timpului, o să ne dăm seama că boala asta poate fi oprită doar cu vaccin, pentru că ne trebuie mulţi ani astfel încât populaţia să fie imunizată în grup”, a subliniat Rafila.
În ceea ce privește testările zilnice, profesorul Alexandru Rafila susține că din punct de vedere al sănătăţii publice, testările celor care pleacă în vacanţă şi au nevoie sau, pur şi simplu, sunt curioşi dacă au luat virusul, sunt inutile.
„Eu sunt de acord să testăm, dar să testăm acolo unde avem o şansă să găsim oameni infectaţi, nu să testăm aiurea, pe bază de voluntariat, adică cine vrea să se testeze pentru că toată lumea e curioasă, dar din punct de vedere al sănătăţii publice, nu foloseşte la nimic”, spune Alexandru Rafila.
Coronavirusul chinezesc a mai produs 41 de decese în România și 1309 îmbolnăviri, în ultimele 24 de ore, din 24.108 de teste.
Până astăzi, 5 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 56.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 28.584 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.370 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.309 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate (total).
În intervalul 04.08.2020 (10:00) – 05.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (28 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.