Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,42%, cel mai mare nivel din februarie 2014, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României.
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Luni, indicele a crescut la 3,41%.
Marţi, acesta a crescut la 3,42%, cel mai mare nivel din 25 februarie 2014, când a fost 3,46%.
Totodată, indicele Robor la şase luni a scăzut marţi la 3,51%. Luni, acesta a ajuns la 3,52%, cel mai mare nivel din 6 martie 2014, când a fost 3,52%.
Instabilitatea indicelui ROBOR este motivul pentru care o companie de pariuri sportive a lansat o ofertă specială privind nivelul acestuia la 3 luni, pariorii putând miza că indicele la 3 luni va atinge nivelul de 3,5% până la 31 iulie, iar până la finalul anului va atinge pragul de 4% , notează ziardecluj.ro.
Compania oferă o cotă de câștig de 1,40 pentru persoanele care pariază că ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,5% până la finalul lunii iulie și una de 2,75 pentru cei care vor preconiza că indicele nu va atinge acest prag, până la 31 iulie.
De asemenea, pariorii care vor alege să mizeze pe faptul că ROBOR la 3 luni va ajunge să atingă 4% până la 31 decembrie 2018, vor avea o cotă de câștig de 2,5, iar cei care vor paria că nu va atinge acest nivel, vor avea o cotă de 1,5.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara la începutul lunii iulie că evoluția indicilor ROBOR este influențată și de reacției pieței, a mediatizării excesive a subiectului și de dispariția lichidităților din piață - din acest ultim punct de vedere referindu-se strict la colectarea taxelor și impozitelor și repunerea ulterioară a banilor în circulație. „Deciziile nu sunt ale noastre, sunt decizii ale pieței”, preciza guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.