O localitate cu peste 4.700 de locuitori, din județul Galați, a fost la un pas de un adevărat dezastru, în urma unui accident bizar.
O cisternă plină cu azotat de amoniu a spulberat o vacă aflată pe șoseaua care leagă orașele Galați și Tecuci. Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române a transmis că incidentul a avut loc, miercuri, în jurul orei 9.00, pe DN25, la ieşirea din localitatea Independenţa, pe sensul de mers către Tecuci. În urma impactului, cisterna a ieșit în décor. Când au aflat ce transporta cisterna, poliţiştii rutieri au oprit traficul pe ambele sensuri și au chemat pompierii. Timp de mai bine de o oră, cât timp cei de la ISU au verificat cisterna pentru a stabili dacă au avut loc avarii şi scurgeri, cozile de autoturisme s-au întins pe sute de metri, pe ambele sensuri. După ce specialiștii au stabilit că nu există pericol de explozie sau contaminare, poliţiştii au permis reluarea traficului