In anul 1965, Tangerul si Marrakeshul erau destinatii predilecte pentru britanicii instariti.
Tangerul, care avea sa devina un incubator creativ perfect pentru Rolling Stones, nu era insa descoperirea boemilor britanici. Plasat in zona de umbra dintre Europa si Africa, plin de caldura si tentatii chiar si pentru cei cu mai putini bani in buzunar (majoun-ul era, de exemplu, un baton confectionat din miere si pasta de hasis, iar kif-ul - un amestec de tutun negru cu canabis), asezarea devenise un loc de pelerinaj pentru mai multe generatii de „tangerinos”, termen prin care erau definiti occidentalii care il alegeau pentru a se expatria.
Spatiu de inspiratie pentru pictorii francezi Eugene Delacroix si (mai tarziu) Henri Matisse, Tangerul era orasul de resedinta al compozitorului si scriitorului Paul Bowles („Ceai in Sahara”), datorita caruia doua valuri de scriitori americani aveau sa-l descopere: mai intai, la finele anilor ‘40, Truman Capote, Tennessee Williams si Gore Vidal, si apoi, in anii ‘50, Allen Ginsberg, Timothy Leary sau Jack Kerouac.
Vor urma muzicienii Ornette Coleman si... Rolling Stones. Tangerul avea sa devina, atat pentru Beatles, cat si pentru Brian, Mick si Keith un refugiu ideal, departe de lipsa de intimitate a luminii reflectoarelor si de agresivitatea showbizului anglo-saxon.
Fragmente din cartea „Blue, Black&White - Povestea Rolling Stones”, scrisa de Ioan Big si aparuta la Editura RAO