Incredibil!Se fură medicamente și ustensile medicale dintr-un spital, fost focar COVID-19

La Spitalul Judeţean din Suceava se fură medicamente şi ustensile medicale pe bandă rulantă. Printre tratamentele furate se află şi cele folosite în tratarea infecţiei cu coronavirus. Ministerul Sănătății a anunțat că va trimite Corpul de control.

 

Personalul medical al acestei unități se plânge că nu are cu ce să-şi trateze bolnavii, mai ales că Spitalul din Suceava a fost focar de Covid-19

Totul a ieșit la iveală după ce un fost concubin al unei asistente medicale a depus o plângere în acest sens, după o ceartă conjugală.

„Este vorba de o cauză intrumentată de Brigada de Crimă Organizată, sub coordonarea procurorilor suceveni. Ieri, un bărbat de 54 de ani a depus o plângere împotriva fostei sale concubine. Totul a pornit practic de la o neînțelegere conjugală. Bărbatul a avut o relație de aproape un an cu o asistentă medicală de 46 de ani, care lucrează la Spitalul Județean Suceava.

În momentul în care relația s-a deteriorat, fostul concubin a ales să dea în vileaj aceste lucruri și astfel s-a ajuns la locuința din comuna Scheia, unde femeia a deținut substanțele respective. S-au ridicat de acolo 28 de comprimate și 24 de fiole, folosite inclusiv ca tratamentele împotriva coronavirusului. Medicamentele trebuie expertizate, iar în acest caz a fost întocmit un dosar penal”, a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

La nivelul județului Suceava nu au mai fost raportate cazuri de furturi de medicamente, conform sursei citate anterior.

„Acest lucru este un act criminal la adresa pacienților. Să iei medicamente și produse de care depinde viața oamenilor, nouă ni se pare că depășește limita umanității. Problema este că nu este primul caz”, spune Radu Gănescu, președintele Coaliției Pacienților cu Afecțiuni Cronice.

Radu Gănescu a precizat că în astfel de cazuri, cadrele medicale nu sunt pedepsite pe măsura faptelor. El spune că sancțiunile ar trebui înăsprite pentru a nu mai exista astfel de situații. El a mai precizat că, de cele mai multe ori, atunci când medicamentele dispar din spitale, pacienții sunt primii vizați.

Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite Corpul de control pentru a demara o anchetă la Spitalul din Suceava, anunță Antena3.