Incredibila poveste a omului care s-a aflat "în pielea" unuia dintre cei mai tari extratereştri din cinematografie | VIDEO

A primit două nominalizari la Oscar, câştigând la categoria cele mai bune efecte speciale. Mai mult, filmul "Alien" a fost inclus de Registrul Naţional American al Filmelor ca unul dintre filmele cu "impact colosal asupra societăţii din punct de vedere cultural, artistic şi estetic", iar monstrul Alien a fost numit "al 14-lea cel mai înfricoşător personaj negativ din istorie".

"În spaţiu, nimeni nu îţi poate auzi ţipătul"… Acesta era unul din tagline-urile filmului "Alien", care în 1979, când a fost lansat, a şocat pe toată lumea. La atâţia ani de la lansare, "Alien" este considerat cel mai bun film horror - SF din lume, fiind apreciat de milioane de fani. Dar…Celebra creatură celebra i-a înspăimântat pe toţi, însă puţini ştiu cine s- a aflat în spatele costumului unuia dintre cei mai tari extratereştri creaţi vreodată în cinematografie. Doar vânător Atunci când echipajul navei spaţiale Nostromo răspunde la un mesaj S.O.S. provenind de pe o planeta pustie, ei descoperă o nouă formă de viaţă, care se înmulţeşte prin intermediul unui organism gazdă uman. Şi astfel începe teroarea - o teroare care va ucide şase din membrii echipajului şi va schimba pentru totdeauna viaţa celui de-al şaptelea. Sigourney Weaver este locotenentul Ellen Ripley- cea care a devenit cea mai tare eroină din istoria filmului, în una din cele mai puternice creaţii SF din toate timpurile. Din distribuţie au facut parte Sigourney Weaver, John Hurt, Tom Skeritt, Veronica Cartwright. Alien este portretizat ca un extraterestru ale cărui calităţi nu excelează în inteligenţă, ci în cele de vânare, fiind un prădător excepţional, care îi hăituieşte pe oameni pentru a supravieţui. Creatura din filmul lui Ridley Scott a fost creată de artistul H.R Giger. Ridley Scott a vrut ca extraterestrul filmului său să arate cât se poate de real, aşa că a vrut ca un om să poarte un costum special creat pentru el şi să ofere o notă de autenticitate creaturii. Un tânăr nigerian Astfel, Scott l-a găsit pe Bolaji Badejo, un tânăr student nigerian, adus pe platouri de către unul dintre producători, după ce l-a cunoscut într-un bar. Atras de înălţimea sa incredibilă, 2.18 m, Scott i-a propus acestuia să îmbrace costumul creaturii în filmul "Alien". "Imediat cum am ajuns pe platou, Ridley Scott a simţit că sunt omul potrivit pentru rol. Ideea lui Scott a fost ca extraterestrul să fie graţios, dar letal în acelaşi timp şi să aibă mişcări încete, care să creeze suspans. Îmi aduc aminte de scena în care trebuia să-l izbesc de pereţi pe Yaphet Kotto, am văzut-o pe Veronica Cartwright cât de înspăimântată era. Apoi, a trebuit să mă duc după ea, şi aveam sânge în gură şi ea era îngrozită pe bune, a fost cât se poate de reală scena", spune Bodaji într-un interviu publicat în Cinefantastique, în 1979. "Costumul era incredibil de greu şi mi-era foarte cald, trebuia să am grijă cum mă mişc. Nu puteam sta cu el decât maxim 15-20 de minute, când îl dădeam jos, credeam că îmi ia foc capul". Nigerianul a recunoscut, în acelaşi interviu, că regretă că nu poate fi recunoscut pentru acest rol şi că nimeni nu ştie de el: "Da, îmi pare rău că nimeni nu ştie că am fost în Alien, dar mă gândesc la alţi actori celebri, ca Boris Karloff sau Christopher Lee, care şi-au început cariera jucând monştri groteşti. Eu mă mulţumesc cu faptul că am facut parte dintr-o capodoperă ca Alien, un film care a făcut istorie". Plastilină şi ulei Pentru rolul său din Alien, Bolaji a luat lectii de tai chi şi de…mimă, pentru a învăţa să îşi încetinească şi controleze mişcările. Inţial, Scott a apelat la acrobaţi de circ şi mai mulţi actori necunoscuţi, dar nici unul nu a fost suficient de convingător. Costumul a fost construit şi croit pe înălţimea şi corpul său, special pentru el, astfel încât să fie cât mai real pe ecran. Printre substanţele folosite în crearea costumului s-au folosit plastilina şi uleiul folosit la motoarele pentru Rolls Royce. Scott a vrut ca extraterestrul să nu arate ca şi cum un om l-ar juca, dar să fie înspîimântător şi credibil. Au existat trei modele pentru Alien: un costum pentru Badejo, un alt costum pentru un cascador profesionist şi încă un alt model, care n-a fost folosit deloc. Ridley Scott a făcut primul film "Alien" cu un buget de 11 milioane de dolari, iar încasările s-au ridicat la nivel mondial la 104 milioane de dolari.Ocupă locul 42 in topul celor mai bune 250 de filme, creat de IMDb.com. Între timp, "Alien" a devenit o franciză cu 4 filme, plus două filme separate de seria originală, Alien versus Predator şi Alien vs Predator: Requiem, lansate in 2004, respectiv 2007. Prometheus, prequelul seriei "Alien", reprezintă elucidarea unei părţi din misterele filmelor de dinainte. <iframe width="630" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/xpKi41a1rJI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="630" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/LjLamj-b0I8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>