În 2011, mama micului Timmothy l-a răpit și apoi a fost găsită moartă într-un hotel, sinucisă. Într-un bilet scria că băiatul este în siguranță.
Un adolescent american de 14 ani afirmă că este Timmothy Pitzen, dat dispărut în 2011. El a fost remarcat de niște trecători care l-au observat că bântuia cu un aer pierdut pe străzile din Newport, Kentucky, și avea niște echimoze pe față, informează canalul WCPO.
Băiatul a explicat că venea din statul vecin Ohio, unde reușise să scape de sub paza a doi bărbați, descriși ca având alură de culturiști, cu păianjeni și șerpi tatuați pe corp.
Cei doi bărbați l-ar fi ținut sechestrat într-un motel. În fața forțelor de poliție, adolescentul s-a prezentat ca fiind Timmothy Pitzen, dispărut cu șapte ani în urmă.
Băiatul fusese atuci răpit de mama lui pe când era la școală. Ea l-a adus apoi la grădina zoologică și la niște aqua-parcuri, parcurgând 800 de kilometri în două zile, înainte de a fi descoperită moartă, în ceea ce părea să fie o sinucidere, într-un motel din statul Illinois.
Copilul de șase ani nu era cu ea, dar într-o scrisoare pe care aceasta îl lăsase în cameră scria că Timmothy „este în siguranță cu oameni care veghează asupra lui”.
La canalul ABC News, bunica băiatului a reacționat spunând că speră să fie vorba într-adevăr de nepotul ei. „Sper să fie chiar el, că este bine, că a fost într-un loc bun cât a lipsit și că ne va fi acordat nouă (în tutelă).”
În prezent se fac teste ADN pentru a se verifica identitatea adolescentului, a anunțat CBS Chicago. „Nu avem nici o idee dacă este vorba cu adevărat de Timmothy Pitzen”, a temperat sergentul de poliție Aurora Bill Rowley, citată de Washington Post. „Nu știm dacă nu este cumva vorba de o mistificare. Evident, toată lumea este plină de speranță”, a adăugat ea.
De asemenea, s-au făcut cercetări pentru descoperirea celor doi bărbați musculoși, însă fără nici un rezultat până acum.