Incredibila poveste a lui Ovidiu Rusu care, din puşcărie, ţepuia oamenii şi apoi intra în direct la OTV

Incredibila poveste a lui Ovidiu Rusu care, din puşcărie, ţepuia oamenii şi apoi intra în direct la OTV

Ovidiu Rusu, cel mai spectaculos ţepar român, a făcut avere stând în închisoare şi dându-se prim-procuror.

Au crezut că l-au prins. Escrocul care făcuse avere în timp ce era închis în spatele zidurilor penitenciarului, încasând comisioane de peste 100.000 de euro de la tot felul de naivi care credeau că a dat norocul peste ei, era din nou încătuşat. Joia trecută, după o noapte în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, l-au dus în faţa procurorilor, iar aceştia au cerut la Judecătoria Rădăuţi să fie arestat. Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, i-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, iar poliţiştii i-au scos cătuşele. S-a dus să bea un suc. Şi dus a fost.

Numele lui este Ovidiu Rusu, are 32 de ani şi este din Rădăuţi. Este printre ultimii intraţi pe lista urmăriţilor general a Poliţiei Române, iar povestea lui ar putea fi subiect de film.

Şi-a instalat "biroul" în puşcărie

Ne puteți urmări și pe Google News

Cazierul rădăuţeanului Ovidiu Rusu a început să fie completat în 2006, când tânărul a fost condamnat în două dosare penale. În primul, era acuzat că l-a păcălit pe un bărbat din comuna Marginea cu suma de 9,2 milioane de lei vechi, după ce i-a spus acestuia că este procuror DNA şil poate ajuta să aibă câştig de cauză în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor. În al doilea dosar, recomandându-se a fi reprezentant al Ligii de Apărare a Drepturilor Omului, a păcălit două femei că le scoate fiul, respectiv nepotul din arestul poliţiei, contra sumei de 1.200 de euro.

Încarcerat într-o celulă a penitenciarului Botoşani, cariera de escroc a rădăuţeanului părea să se fi sfâşit. În realitate, celula avea să devină biroul "magistratului" Ovidiu Rusu, iar din spatele gratiilor avea să strângă o adevărată avere. Cu o minte ageră, mai multe cartele de telefon, cunoştinţe juridice şi beneficiind de fratele său, Silvestru Rusu, care îi falsifica fel de fel de documente, Ovidiu Rusu a reuşit să pună la cale o mega escrocherie.

Prietenul OTV-ului

Aproape în fiecare după-amiază, moderatorul Tudor Barbu de la OTV primea telefoane de la "unul dintre prietenii emisiunii", cum îl numea jurnalistul pe deţinutul  Rusu. Suceveanul relata presupuse abuzuri care se petrec în penitenciarul Botoşani, bătăi, agresiuni sexuale şi tot felul de umilinţe din spatele gratiilor, dând impresia unui apărător al drepturilor deţinuţilor. Când nu stătea cu telefonul şi telecomanda în mână, Rusu se ocupa de cariera sa de "magistrat". OPERAŢIUNEA "COAŢĂ"

Rusu în acţiune. Potul: 55.000 de euro

Printre colegii de celulă se afla şi Ioan Popovici, alias "Coaţă", un afacerist sucevean arestat preventiv în toamna lui 2009 pentru că ar fi comandat incendierea pensiunii unui alt om de afaceri din Suceava. Ovidiu Rusu a contactat-o telefonic pe amanta lui "Coaţă", Daniela Elena Steclaru, ştiind că aceasta e disperată să-şi vadă din nou iubitul în libertate.

Acte falsificate la marea artă

S-a recomandat a fi preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hâncu, şi i-a spus că poate să-i scoată iubitul din penitenciar, urmând să dea o hotărâre prin care "Coaţă" să fie cercetat în libertate, iar ulterior achitat. Toate acestea, însă, contracost. Şpaga: 55.000 de euro. Ovidiu Rusu a apelat la fratele său, Silvestru Rusu, care a falsificat la calculatorul personal două documente ca fiind emise în numele Parchetului, purtând în fals semnătura conducătorului instituţiei, Vasile Mandici, şi având aplicată ştampila contrafăcută, documente pe care i le-a trimis amantei afaceristului arestat şi în care "Coaţă" era găsit nevinovat de acuzaţiile ce i se aduceau.

Culmea, în timp ce Daniela Elena Steclaru îi plătea escrocului zeci de mii de euro, Ioan Popovici era ferm convins că era coleg de celulă cu un adevărat justiţiar, lăundându-l în presa din Botoşani: "Ovidiu Rusu este cel care pare decis să nu ierte nimic din tot ce este corupt în Justiţie, Poliţie şi alte instituţii ale statului".

LA BIROU. În această celulă din Penitenciarul Botoşani, Ovidiu Rusu a tras ţepe de 100.000 de euro

Încă un caz rezolvat prin telefon

Ajunsese un fel de jurist al penitenciarului şi le redacta colegilor de detenţie tot felul de plângeri în instanţă.

Următoarea victimă a fost Angela Eugenia Stanciuc, din comuna suceveană Moara, sora unui tânăr condamnat pentru tentativă de omor. A "hipnotizat-o" prin telefon şi i-a spus că are influenţă asupra funcţionarilor de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti, asupra procurorilor din subordinea sa, şi că poate obţine achitarea fratelui ei, Ionuţ Vorobchievici. I-a cerut 9.000 de euro, iar femeia s-a dat peste cap să facă rost de bani.

Mai mult, Angela Eugenia Stanciuc, crezând că a dat norocul peste ea, a mai plătit alte 3.200 de lei, pentru a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar civil din 2008, în care una dintre părţi era tatăl ei. Din documentele falsificate reieşea că sunt indicii certe că nu Ionuţ Vorobchievici a fost autorul tentativei de omor, ci un alt suspect, dosarul urmând a fi redeschis. Comisioanele erau trimise prin Western Union.

PROFIL Apăra drepturile deţinuţilor la OTV. A dispărut de sub nasul poliţiştilor. I-au scos cătuşele şi s-a evaporat

Agitaţie la DNA Suceava. Daniela Elena Steclaru se autodenunţase procurorilor anticorupţie afirmând că preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hâncul, i-a cerut 55.000 de euro să-i scoată iubitul din puşcărie, însă şi-a dat seama că a fost înşelată. Între timp, a apărut şi cea de-a doua victimă, Angela Eugenia Stanciuc, cu un scenariu aproximativ identic. Niciuna dintre păgubite nu l-a văzut vreodată la faţă pe aşa-zisul preşedinte, mărturisind doar că au primit documente de la acesta (prin poştă sau prin e-mail, de pe o adresă de yahoo cu denumirea Curţii de Apel Suceava).

Anchetatorii au început să pună cap la cap toate datele. Au interceptat şi înregistrat convorbirile telefonice şi sms-urile primite de victime. Toate au fost localizate în municipiul Botoşani, Calea Naţională nr. 265, adresă la care se află Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani. Nu le-a fost greu să dea de urma lui Ovidiu Rusu, mai ales că trecutul infracţional cuprindea înşelăciuni cu acelaşi mod de operare.

Alte şapte cazuri rezolvate prin telefon

În timpul anchetei, au depus plângere împotriva "magistratului" escroc, alte şapte persoane. Magdalena Vaslavschi, din comuna suceveană Şcheia, era convinsă şi ea că vorbeşte la telefon cu preşedintele Curţii de Apel Suceava. Femeia voia să câştige un proces aflat pe rolul Judecătoriei Suceava şi să obţină un titlu de proprietate, aşa că i-a trimis prin Western Union "dlui preşedinte" nu mai puţin de 14.000 de euro.

Ioan Bodnar din comuna Brodina l-a îmbogăţit cu 4.000 de euro pe rădăuţeanul Ovidiu Rusu. În cazul său, la telefon era, chipurile, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Vasile Mandici, care i-a spus că poate interveni pe lângă anumiţi generali din Ministerului de Interne pentru a-i angaja o rudă la Centrul Regional de Imigrări Rădăuţi. Un document falsificat, cu antetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi semnătura nereală a unui secretar de stat, l-au convins pe Ioan Bodnar că îşi va vedea ruda angajată pe postul dorit.

10.700 de euro a plătit şi Viorica Blându, din comuna Moara, şi aceasta crezând că banii ajung tocmai la preşedintele Curţii de Apel Suceava, pentru a o ajuta să câştige două procese aflate pe rolul instanţelor de judecată. Ananie Carp a scăpat mai ieftin. El a plătit un comision de 4.000 de euro, pentru a-i câştiga un proces soacrei sale.

"A primit efectiv suma de 100.852 euro şi 3200 lei"

Ovidiu Rusu a reuşit să facă avere în spatele gratiilor. Anchetatorii au încercat să recupereze prejudiciul, însă au mai găsit la percheziţii, la domiciliul fratelui escrocului, circa 18.000 de euro şi au mai pus sechestru pe două maşini, bănuind că acestea au fost cumpărate din comisioanele "d-lui preşedinte". Tot la percheziţii au găsit 83 de cărţi de vizită pe care erau imprimate numele Cezar Hâncu şi calitatea de preşedinte al Curţii de Apel Suceava. "Inculpatul Rusu Ovidiu a pretins cu titlu de plată a influenţei promise de la persoanele denunţătoare suma totală de 107.600 euro şi 13.200 lei, din care a primit efectiv suma de 100.852 euro şi 3200 lei", transmiteau în vara lui 2009, când lau trimis în judecată, procurorii DNA -Serviciul Teritorial Suceava.

CELULĂ GOALĂ

"Magistratul" a dispărut. S-a întors la muncă

Săptămâna trecută am auzit din nou numele Ovidiu Rusu. Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava se anunţa faptul că rădăuţeanul, eliberat între timp şi judecat în libertate, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, prin vechea practică, a mai păcălit trei persoane.

Dosarul în care a fost trimis în judecată este departe de a fi finalizat, rădăuţeanul reuşind să tergiverseze procesul până în ziua de astăzi, obţinând chiar şi o suspendare de luni de zile, după ce făcut o excepţie de neconstiţuionalitate, dosarul fiind trimis la Curtea Constituţională. De data aceasta, i-au pus cătuşe pe mâini pentru că în perioada decembrie 2010-martie 2011, s-a dat procuror şi judecător şi a păcălit trei femei din comuna suceveană Volovăţ, promiţându-le fel de fel de servicii prin natura funcţiei de magistrat pe care chipurile o deţinea.

Uneia dintre victime i-a luat 60.000 de lei, "magistratul" promiţându-i că va influenţa instanţa de judecată şi-i va întocmi documente legale pentru un imobil şi o suprafaţă de 28 de ari de teren. Celelalte două păgubite de-ale "magistratului" sunt mamă şi fiică. Primei i-a spus că o ajută şi celei de-a doua că face demersurile pentru a intabula 50 de ari de teren. Tariful: 11.500.

Joi, 18 august a.c.. În zona Judecătoriei Rădăuţi, plin de poliţişti. Judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă a lui Ovidiu Rusu, însă acesta a dispărut pur şi simplu din sala de judecată. Armata de poliţişti trimişi să-i dea de urme s-a întors aşa cum a venit. A fost dat în urmărire generală, însă se pare că escrocul a fugit deja din ţară.

La penitenciarul Botoşani, are pregătit deja "biroul". Iar de naivi e plină România.