Locuitorii orășelului Buffalo, din statul american New York, au fost ieri martorii unui fenomen meteo ieșit din tipare, după ce un val uriaș de zăpadă s-a abătut asupra localității.
Potrivit fotografiilor și imaginilor video postate pe rețelele de socializare, orașul Buffalo părea că va fi înghițit cu totul de zidul uriaș de nori și ninsoare care s-a abătut asupra localității ieri dimineață.
Meteorologii americani au explicat că este vorba despre o situație atipică, ce apare în zona Marilor Lacurilor de la granița dintre SUA și Canada, datorită efectului pe care îl au lacurile din zonă asupra microclimatului regiunii.