INCREDIBIL. Gică Hagi, antrenorul lui Neymar, Cavani și Mbappe, la PSG. „Este NORMAL!”

Gică Hagi, antrenorul echipei FC Viitorul, a declarat că n-ar fi imposibil să ajungă la Paris, pentru a pregăti formația PSG, eliminată din „optimile” Ligii Campionilor.

Întrebat dacă s-ar vedea antrenând o echipă mare din fotbalul european, Gheorghe Hagi, patronul și tehnicianul formației FC Viitorul a răspuns afirmativ. „Regele” a spus că tinde cât mai sus și se vede conducând un vestiar din care fac parte Neymar, Cavani sau Mbappe.

„Vreau să muncesc zi de zi pentru a-mi face o carieră. Să fiu manager și să antrenez este lucrul pe care îl iubesc cel mai mult. Într-un moment va veni şi această provocare. Am ajuns la un nivel destul de bun ca să mă duc spre înalta performanţă și să mă duelez cu cei puternici. Vreau să mă duc pe drumul meu. Am aspiraţii foarte mari. Am stat opt ani aici, am luat-o de jos și am făcut o muncă titanică. Vreau să mă duc la nivelul meu, unde am fost înainte, unde am muncit și unde am jucat. În România, mai mult decât să faci o echipă campioană cu o medie de vârstă de 21 de ani şi 4 luni ce poţi să faci mai mult? Trebuie să îmi caut o provocare importantă. Am fost la cel mai înalt nivel, ştiu cu ce se mănâncă și ştiu ce înseamnă presiunea. Îmi place presiunea! Vom vedea ce va fi la vară. Dacă se va întâmpla să plec, vom vedea ce antrenor va veni. Soluţii sunt multe, nu două sau trei. Eu am multe soluţii", a spus Hagi la Telekom Sport.