În noaptea de Anul Nou, echipajele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit la 211 solicitări, peste jumătate dintre acestea, respectiv 116, fiind pentru stingerea unor incendii, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
Alte 19 evenimente au fost urmare a unor fenomene meteo periculoase, a adăugat Dajbog. De asemenea, echipajele SMURD au răspuns la 804 solicitări pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. "Dintre acestea menţionăm intervenţia jandarmilor montani, a pompierilor şi a celor de la Salvamont pentru salvarea a şapte persoane blocate în telescaun, în localitatea Săcele, judeţul Braşov, pe pârtia Bunloc. Persoanele salvate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
Totodată, în urma unui apel primit prin sistemul 112, pompierii de la ISU Teleorman au intervenit pentru salvarea unui bărbat care căzuse pe un câmp în apropiere de localitatea Gălăteni. Bărbatul a fost preluat de SMURD, a primit îngrijiri medicale şi a fost dus la Spitalul Judeţean Alexandria.
"Echipele SMURD au intervenit şi în cazul unui bărbat care căzuse într-un lac din Moara Vlăsiei. Bărbatul a primit asistenţă medicală de specialitate, dar a refuzat spitalizarea, fiind în afara pericolului", a mai spus Dajbog.
La nivel naţional, au fost efectuate cinci misiuni aero-medicale pentru salvarea a patru adulţi şi a unui copil, aflaţi în stare critică, cei cinci pacienţi fiind transportaţi la spital.
Şi Jandarmeria Montană a acordat, în ultimele 24 de ore, sprijin în 87 de cazuri.