INCIDENTE LA BAC 2012. Trişorii şi victimele examenului din fiecare judeţ

Candidaţii nu au scăpat ocazia de a copia nici la proba de astăzi. Doar că tentativa lor nu a rămas nepedepsită, iar zeci de elevi din toată ţara au fost eliminaţi din examen. Unui candidat chiar i s-a făcut rău în timpul probei.

BUCUREŞTI. Nouă candidaţi au fost eliminaţi, la proba de miercuri, în Capitală, anunţă reprezentanţii Inspectoratulu Şcolar al Municipiului Bucureşti. BISTRIŢA-NĂSĂUD. De cealaltă parte, la Bistriţa-Năsăud niciun elev nu a mai fost prins copiind, miercuri, în timpul susţinerii celei de-a doua probe scrise a examenului de Bacalaureat, potrivit datelor comunicate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Carmen Roiban. CONSTANŢA. La Constanţa, au fost descoperite şase tentative de fraudă. Doi dintre elevi aveau asupra lor telefonul mobil, iar un altul încerca să se inspire din ciorna colegului. IAŞI. Patru elevi au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă. Două candidate de la Colegiul "Emil Racovita", de la seral, au schimbat ciornele între ele în timpul examenului, iar alţi doi candidati, de la Colegiul "Stefan cel Mare" din Hârlau şi de la Grupul Scolar "Radu Cernatescu" au incercat sa foloseasca telefonul mobil in timpul tezei, relatează bzi.ro. OLT. Un candidat la examenul de Bacalaureat a fost surprins în timp ce copia soluţiile problemelor de pe telefonul mobil şi a fost eliminat din examen, iar alţi 315 nu s-au prezentat să susţină proba obligatorie a profilului, a declarat miercuri şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, profesorul Nicolae Drăghici. Acesta a menţionat că tot la proba susţinută miercuri unui candidat din Slatina i s-a făcut rău şi a primit asistenţă medicală, însă a reuşit, după un moment de slăbiciune fizică, să continue examenul. Tot la Slatina, pentru un candidat care a întârziat pentru că autobuzul cu care a sosit la examen a avut întârziere, s-a dat un subiect de rezervă. SATU-MARE. Un candidat la examenul de Bacalaureat din municipiul Satu Mare a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, după ce i s-a făcut rău. "La centrul de examen de la Colegiul Naţional Doamna Stanca Satu Mare s-a înregistrat o situaţie specială. Unui candidat care avea probleme de sănătate cronice i s-a făcut rău. I s-au acordat îngrijiri medicale, dar starea sa de sănătate a necesitat transportarea la spital cu ambulanţa. Pentru acesta s-a solicitat Comisiei Naţionale de Bacalaureat subiect de rezervă", precizează reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Satu-Mare. Totodată, un candidat din acelaşi judeţ, care susţinea proba la centrul de la Liceul Teoretic Negreşti Oaş a fost eliminat din examen pentru fraudă. SĂLAJ. Un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă. Absolventa de liceu a fost eliminată din examenul de bacalaureat, după ce a fost prinsă cu telefonul mobil în sală. SUCEAVA. Un elev de la centrul de examen de la Colegiul Naţional 'Mihai Băcescu' din Fălticeni a fost eliminat, miercuri, de la examenul de Bacalaureat, după ce a fost surprins de asistenţi cu un telefon mobil, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Laura Hacman. TULCEA. Profesorii tulceni au decis, miercuri, eliminarea unei absolvente de liceu din examenul de bacalaureat, după ce au surprins-o încercând să copieze. Profesorii au găsit asupra ei o pereche de căşti, aceasta aşteptând probabil ajutor din afara sălii de examen din oraşul Babadag. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, remarcă faptul că sunt din ce în ce mai puţini elevi care încearcă să promoveze examenul prin fraudă. "Din punctul acesta de vedere, suntem pe drumul cel bun, elevii au început să înţeleagă că nu aşa se pune problema. În curând vom avea şi centralizarea completă a rezultatelor de la Evaluarea Naţională, pe care vi le vom pune cât mai repede la dispoziţie", a declarat Ecaterina Andronescu, după întâlnirea de la Guvern.  Candidaţii la examenul de bacalaureat au susţinut miercuri proba scrisă obligatorie a profilului - la matematică sau istorie - numită şi proba E)c), potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, proba E)d), se va ţine pe 6 iulie. Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, iar în 9 iulie, între orele 8,00 şi 12,00, se pot depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 10 şi 12 iulie, iar pe 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale. CITIŢI ŞI:

  • SUBIECTELE LA MATEMATICĂ, BAC 2012, rezolvate de matematicianul NICUŞOR DAN
  • SUBIECTE LA ISTORIE, BAC 2012. AFLĂ de la doi profesori rezolvărilor subiectelor
  • COLECŢIE DE PERLE LA BAC 2012
  • Inspector de limba română despre subiectele la BAC 2012. AFLĂ dacă ai şanse să iei o notă mare