INCIDENTE GRAVE în București. Bătaie între suporterii FCSB și cei ai Stelei. Trei fani au ajuns la URGENȚE

Suporterii echipei FCSB și cei ai Stelei s-au războit, duminică seara, după ce gruparea din Liga I a ratat câștigarea titlului.

Finalul partidei dintre FCSB și Astra Giurgiu (scor 1-0) a fost marcat de incidente grave petrecute între fanii prim-divizionarei și cei ai Stelei. Ultrașii din Peluza Sud, susținători ai formației din liga a IV-a, i-au așteptat pe membrii galeriei FCSB, pe străzile din preajma „Arenei Naționale”, și i-au luat la bătaie, conform gsp.ro. Trei combatanți au ajuns de urgență la Spitalul „Sfântul Ioan”, iar mai multe persoane au fost reținute de jandarmi.