Un autocamion încărcat cu paleţi cu saci de ciment s-a răsturnat vineri pe drumul european E81, la ieşirea din Zalău, spre Cluj-Napoca, în zona Meseş, circulaţia fiind întreruptă pe o bandă.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj au intervenit la sablarea carosabilului, după ce accidentul a dus la fisurarea unui rezervor, o parte din combustibil scurgându-se pe carosabil, informează Agerpres.
"Pompierii din Zalău au intervenit în această dimineaţă la sablarea carosabilului, după ce un tir cu paleţi de ciment s-a răsturnat în zona Meseş, într-o curbă. Actualmente se circulă doar pe o sigură bandă. Şoferul tirului nu a suferit răni grave", a declarat vineri, pentru Agerpres, Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.
Potrivit sursei citate, pompierii asigură în zonă măsurile privind prevenirea şi stingerea incendiilor, până când va sosi o macara care să ridice autocamionul de pe şosea.