Autoritățile din Brăila au reținut patru bărbaţi în cazul celor două minore violate, miercuri, pe un câmp din apropiere de localitatea brăileană Stăncuţa.
„Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale i-au identificat pe patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 37 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de viol. Faţă de aceştia a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în Centrul de reţinere şi arestare preventivă al IPJ Brăila. Urmează ca în cursul zilei de mâine să fie prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat Laura Dan purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean conform Agerpres.
Fetele au reclamat că au fost violate de trei indivizi, dar poliţiştii au constatat, în urma cercetărilor, că este vorba despre patru bărbaţi, unul din municipiul Brăila şi trei din localitatea Lanurile.
Se pare că minorele l-ar fi cunoscut pe unul dintre agresori pe o reţea de socializare. Fetele au mers la o întâlnire cu tinerii, în municipiul Brăila, şi ar fi urcat apoi de bună voie în maşina acestora, fiind duse în zona localităţii Stăncuţa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan, una dintre minore a fost şi lovită. Fetele s-au întors în municipiu împreună cu cei patru, în aceeaşi maşină cu care au fost duse în localitate Stăncuţa, aflată la 50 km de municipiul Brăila.