UPDATE Incident bizar! Cad pisici din tavan la Spitalul Județean Constanța. Mâțele, subiect de scandal politic

Pacienții care așteptau la Radioterapia Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean Constanța au avut surpriza să constate că din tavanul secției au căzut două pisici. Una dintre pisici a picat în poala unui bărbat, care nu a fost rănit, dar s-a speriat.

UPDATE ora 23:00 Povestea pisicilor care au picat din tavanul Secției Radiologie a Spitalului Județean de Urgență Constanța peste un pacient, aflat pe targă, a declanșat un adevărat scandal politic local. După ce prefectul județului Constanța, George Niculescu, a acuzat autoritățile județene de incapacitate în a rezolva problemele din sistemul de sănătate, Consiliul Județean Constanța, prin vocea președintelui Horia Țuțuianu (PSD), i-a atras atenția că face declarații politice deși nu mai este politician. În această seară, făcând referire tot la incidentul mâțelor din spital, și organizația județeană a PSD Constanța profită de declarația politică a noului prefect și trimite un punct de vedere în care îl pune la punct pe reprezentantul guvernului în teritoriu.

“Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Constanța constată cu regret că dorința unora de speculații, răfuieli și lupte politice este insațiabilă. Astfel, un incident altminteri regretabil, dar minor, a cărui explicație ține de legile naturii și micile riscuri, eminente, ale unor intervenții și lucrări de modernizare, a fost speculat josnic. Ei bine, pisicile, mai ales în timpul iernii, caută locuri călduroase. Și, din fericire, nu se fac deratizări împotriva felinelor!

Astfel că o întâmplare nefericită, dar posibilă, a ajuns să fie subiect de declarații politice prăpăstioase. Așa cum s-a putut constata, n-a căzut niciun tavan, plăcile respective fiind anterior înlăturate, pentru lucrări de modernizare. Lucrări consistente, care se fac de ani buni, în beneficiul pacienților constănțeni dar și al celor din toată țara, care vin vara la mare. Numai un răuvoitor nu recunoaște lucrurile bune și durabile care s-au făcut în ultimii ani în Spitalul Județean de Urgență Constanța și nu numai.

Altminteri, în curând o seamă de alte fenomene naturale nedorite - polei, îngheț, ninsoare etc. - vor ajunge să fie puse pe seama Partidului Social  Democrat, ceea ce de altfel n-ar fi prima oară. Ne exprimăm speranța că toți oamenii politici, fie ei și ajunși vremelnic în funcții administrative locale, vor pune umărul la eforturile făcute pentru populația întregului județ, în loc să chibițeze și să acuze de pe margine”.

 

Două dintre plăcile tavanului fals al secției Radioterapie din Spitalul Județean de Urgență Constanța fuseseră înlăturate de muncitorii care lucrau la sistemul de ventilație.

La un moment dat, două pisici care se alergau în tavan au căzut printr-una din aceste găuri, una din ele nimerind în brațele unui bărbat care aștepta să îi vină rândul la radiografie.

Pe hol erau mai mulți pacienți trimiși de la Urgență dar nu au fost afectați de situația bizară. Pisicile s-au ascuns sub scaune. Muncitorii vor căuta să vadă dacă în sistemul de ventilație se ascund și alte pisici. Soția pacientului susține însă că bărbatul ei era pe targă, iar pisicile ar fi căzut odată cu plăcile de tava fals, femeia fiind indignată că nimeni nu a luat măsuri pentru evitarea unui asemenea incident.

          

Spitalul Județean Constanța a reacționat imediat: „Ne pare rău pentru incidentul creat. S-a demarat o anchetă în acest caz.

Vă aducem la cunoștință că s-a ajuns la această situație din pricina faptului că se lucrează la sistemul de ventilație din imediată apropiere a locației, în cauză iar piesele lipsă de plafon fals au fost îndepărtate de către muncitori.

Având în vedere situația creată, plafonul va fi completat la loc. De altfel,  vom contacta o firma specializată pentru a îndepărta animalele, în condiții de siguranță, astfel încât să nu se mai întâmple  incidente de acest gen”.

Deși Spitalul Județean de Urgență Constanța este în subordinea directă a Consiliului Județean, întrebat de presă despre povestea pisicilor picate din tavan, proaspătul prefect al județului Constanța, George Niculescu, prezintă, mai degrabă, un punct de vedere politic. La Constanța, Consiliul Județean și Spitalului Județean de Urgență sunt conduse de PSD.

“Am luat legătura cu conducerea Spitalului Județean si am aflat faptul că acest incident a avut loc pe un culoar ce duce spre zona de radiologie. Am primit asigurări ca nici o persoană nu a avut de suferit. De altfel, nici o persoană nu s-a prezentat la UPU pentru a solicita ingrijiri medicale in urma acestui eveniment.

Din punctul meu de vedere, incapacitatea autorităților locale/județene de a rezolva problemele din sistemul de sănătate, de peste 30 de ani, incepe să producă efecte negative. În cazul unei unități medicale, veche de aproximativ 50 de ani, consider că astfel de evenimente se pot evita doar prin realizarea unor investiții considerabile in reabilitarea completă a Spitalului Județean”,  a transmis prefectul George Niculescu.

După declarația prefectului,  președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a transmis și el un punct  de vedere, felinele din tavanul Spitalului Județean Constanța devenind astfel subiectul unui scandal politic local: "Am fost informat cu privire la incidentul înregistrat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Dacă urmăriţi imaginile înregistrate pe holul Secţiei de Radiologie, sesizaţi că se lucrează. Muncitorii care intervin la reabilitarea instalaţiilor au demontat mai mulţi „biscuiţi” din tavanul fals, pentru a avea acces la ţevi.  Cu această ocazie am descoperit cu toţii că sub tavanul fals se strecurase o felină, care a căzut pentru că fuseseră îndepărtate acele plăci la care am făcut referire.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar asta este cel mai important, şi vă dau asigurări că vom interveni pentru a scoate animalele în condiţii de siguranţă din incinta unităţii medicale. Consiliul Judeţean Constanţa va continua lucrările de reabilitare şi modernizare a unităţii medicale, aşa cum mi-am asumat, alături de echipa de la Consiliul Judeţean, încă de la începutul mandatului. În acelaşi timp, rog respectuos ca cei care au comentat această situaţie ca fiind o tragedie sau că a căzut acoperişul sau tavanul, să facă rectificările de rigoare, pentru că interesul suprem al mass-media este de a informa corect.

Totodată, îi atrag atenţia şi domnului prefect George Niculescu să se informeze corect şi să nu transmită declaraţii politice. Având în vedere că a fost consilier judeţean, dumnealui ştie prea bine ce investiţii s-au făcut şi se fac în Spitalul Judeţean, ce eforturi depunem pentru modernizarea celei mai mari unităţi medicale din Dobrogea. Îl rog respectuos să nu uite că nu mai este politician, este reprezentantul Guvernului în teritoriu."