Început de săptămână cu temperaturi în scădere vizibilă, în Republica Moldova

Sursa foto arhiva EVZ

În Republica Moldova, vremea va fi mai rece, la începutul noii săptămâni, dar valorile termice se vor încadra în normalul acestei perioade.

În Republica Moldova, săptămâna începe cu o vreme vizibil schimbată față de cea precedentă. Temperaturile din termometre vor scădea, iar valorile vor ajunge la cele normale pentru această perioadă a anului, de tranziție între iarnă și primăvară.

Temperaturile scad simțitor în Republica Moldova

Vor fi valori maxime de 3-6 grade Celsius, după cum au anunțat specialiștii meteo, iar minima va atinge 0 grade. Cel mai cald va fi la Cahul, acolo unde se vor consemna 6 grade. La Briceni, Rîbnița, Bălți și Chișinău maxima va ajunge la 4 grade Celsius, iar la Ștefan-Vodă vor fi doar 3 grade. Mâine, maximele zilei vor crește ușor și vor ajunge spre valorile de 8 - 9 grade. Astăzi, în partea de nord a țării, cerul va fi mai mult înnorat și sunt șanse să apară ploi, sporadic, după cum au preconizat meteorologii. 

În România, azi, 19 februarie, erul va fi mai mult noros. Va ploua slab, mai ales seara și noaptea, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, nordul Moldovei și izolat în restul teritoriului. La munte vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și condiții de polei. Polei va fi posibil să se formeze, noaptea, și în nord-estul teritoriului. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10…15 l/mp în nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane.

Cum va fi în România

Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade. Dimineața și noaptea pe alocuri se va forma ceață.

În Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 0…2 grade. În ultimele ore ale intervalului vor fi condiții de ceață.

Mâine, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice datei; astfel, maximele se vor încadra între 5 și 13 grade, iar minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade. Cerul va avea înnorări și va ploua slab local în vestul, nordul, centrul teritoriului și izolat în celelalte regiuni, iar în zona montană vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane și în deltă.