Noaptea albă a cafenelelor şi a restaurantelor se vrea un festin al locaţiilor unde se bea şi se mănâncă bine. Cei mai "harnici" vizitatori vor merge la marea petrecere.
În această seară, de la 22.00 până la ora 4.00, va fi "coolhunter", noaptea în care se pot proba ceainării, cafenele şi restaurante din mai multe zone ale Capitalei, altele decât cele din Centrul Istoric. "Vor fi deschise cele mai cool localuri din Bucureşti pentru cei care ştiu că esenţa oraşului nu e de găsit doar în Centrul Vechi!", susţin organizatorii evenimentului.
Pentru "Noaptea Albă a celor mai Cool Localuri din Bucureşti", KoolHunt pe scurt, organizatorii au selectat cafenele, ceainării, baruri, restaurante, dintre cele notate cu un punctaj mare de coolhunterii lor. Localurile vor sta deschise până dimineaţa, la ora 4.00, şi fiecare va oferi participanţilor un item gratuit din meniu, dar şi un semn că au trecut pe la el. Motivul: acesta este "biletul de intrare" la marea petrecere organizată la restaurantul Madame Pogany.
Ştampile multe, şanse de câştig Pe koolhunt.raluk.ro există şi un traseu pentru cei care vor să participe la acest eveniment. Cu cât mai multe localuri vizitează o persoană, cu atât mai multe şanse are să câştige unul din premiile KoolHunt, ce vor fi acordate la Marele Party Final, care va începe de la ora 01.00. Punctele constau în ştampile puse în localurile pe care le vizitezi cu literele R, A, L, U sau K. Doar cei care au cel puţin o literă pot intra la marea petrecere.
Cine adună 10 litere, participă şi la un alt concurs. Dacă ai adunat cel puţin 5, te califici automat la unul din concursurile organizate la marea petrecere. Dacă o persoană adună toate ştampilele, este înscrisă la Marele Concurs al serii.
Unde şi ce primeşti din partea casei
Fiecare restaurnat înscris va oferi ceva gratis fiecărui vizitator. Ceai, capucino, mici, bere, câte un item din meniu. Localuri participante sunt: Cafe Tabiet, Late& Cafe, Grădina OAR, Bohemia Tea House, Chocolat, Les Ottomans, Grătarul Românesc, Hobby Cafe, Caffe D'Arthe, Cafe Verona, Zvon Cafe, Serendipity, Osteria Gorgia, El Torito, Ceainăria Tabiet, Restaurant Xanadu, The Harbour, The Embassy, Lente& Cafe, Rendez-Vous Ambiance, Tete-a-tete coffee art& chill şi Ramayana Cafe. În timp ce unii oferă gratis îngheţată Home Made Johan's Almond Delight, alţii dau, din partea casei, cocktail, frappe, ceai sau cafea.Pe de altă parte, restaurantele dau prăjituri, torturi sau un fel de mâncare.