Începe evaluarea. Profesorii Universității Politehnica din Timișoara află cât de valabili sunt. Ei vor primi note de la studenți.
Se schimbă rolurile la Universitatea Politehnica Timişoara. Dacă până acum profesorii dădeau note studenţilor la examene, timp de o săptămână situația se va inversa, iar tinerii studenți îşi vor nota profesorii.
Astfel, până în data de 29 noiembrie, studenţii Politehnicii realizează evaluarea procesului didactic prin intermediul unei platforme electronice. Procesul începe la nivelul decanatelor facultăților, acestea punând la dispoziția studenților coduri specifice pentru fiecare disciplină selectată pentru evaluare. Evaluarea se realizează prin accesarea anonimă de către studenți a unui site dedicat, introducerea codului de acces și notarea propriu-zisă prin răspunsuri la întrebările din chestionar. Acum se vor evalua disciplinele aferente semestrului II al anului universitar 2017-2018. Ulterior, la nivelul departamentelor se vor analiza rezultatele pentru fiecare disciplină. Platforma online pe care a fost derulată evaluarea a fost creată de un colectiv din cadrul UPT, cu consultarea studenţilor.