Conducerea ASE a luat o hotărâre bulversantă: cursanții din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti vor putea promova examenele chiar şi cu nota de 4, cu condiția de a avea activitate satisfăcătoare la seminare.
Această decizie şoc pare să fie apogeul evenimentelor ce s-au petrecut în ultimii vreme, în cadrul facultății, după ce examenul de admitere obligatoriu a fost scos în urmă cu câțiva ani. Dacă până acum studenții aveau nevoie de minim nota cinci pentru a promova examenul final, acum este suficientă și nota de patru, doar dacă media dintre nota de la seminar si cea de la ultimul examen este mai mare sau egala cu cinci, a confirmat Dragoș Stoica, președintele senatului studențesc al ASE.
Decizia o sa fie pusă în aplicare începând cu anul viitor la toate materiile. Este argumentată, după spusele președintelui, de munca depusă în timpul seminarelor, pe parcursul semestrului, de către studenți. Raționamentul a fost pus pe baza părerilor cursanților si cadrelor didactice și pe faptul că strădania de care studenții dau dovadă timp de 14 săptămâni nu trebuie ignorată.
Așadar, cursanții care vor avea activitate în timpul seminarelor, vor promova anul, deşi vor obține o notă sub cinci la examenul final. Locurile pe care facultatea de economie si business le-a pus la bătaie anul acesta sunt aproximativ în număr de 6.000, totalizându-le atât pe cele de la taxă, cât şi pe cele de la buget.