Update:
Reprezentanții ISU au declarat ulterior că femeia care și-a pierdut viața avea 73 de ani, iar bărbatul era în vârstă de 57 de ani. Ambii locuiau în apartamentul în care a izbucnit incendiul.
Potrivit acestora, au ars materiale și mobilier pe o suprafață de 60 de mp. În acest moment mai sunt mici focare care se manifestă în interiorul locuinței. Toate persoanele au fost evacuate de pompieri, din cauza degajărilor mari de fum de pe casa scării.
Un incendiu violent a cuprins sâmbătă un bloc de locuințe din București, de pe bulevardul 1 Decembrie 1918.
Pompierii au intervenit de urgență pentru a stinge flăcările violente care au izbucnit la etajele șapte și opt, dar și pe fațada clădirii. Incendiul a fost localizat.
Incendiu la un bloc din București
Din primele informații, zece persoane au fost rănite, dintre care un copil. Cel mic a suferit un atac de panică și a fost transportat de urgență la spital, alături de celelalte victime.
De asemenea, două persoane și-au pierdut viața în urma acestui incendiu din București. Se pare că ambele persoane, în vârstă de 50 de ani, respectiv 60 de ani, se aflau în apartamentul de unde a izbucnit incendiul, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov.
Femeia suferise un stop cardio-respirator, însă în urma efectuării manevrelor de resuscitare a murit.
Opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, două autospeciale de descarcerare, opt ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transportul victimelor multiple au fost alertate.
„O ardere foarte puternică, cu degajare mare de fum, care a fost produsă în interiorul apartamentelor, dar și pe casa scării, fapt ce a determinat evacuarea locatarilor”, a mai spus reprezentantul ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.
Momentan nu se cunoaște cauza acestui incendiu din București, dar pompierii au transmis că incendiul din București s-a produs în interiorul unui apartament și a avut o sursă extrem de puternică, astfel încât flăcările s-au propagat până la balcon.
După stingerea flăcărilor urmează să se stabilească cu exactitate care a fost cauza.
Incendiu în Sectorul 1
Un alt incendiu puternic a avut loc zilele trecute în București, la un depozit din Sectorul 1. Incendiul a fost localizat imediat de pompierii sosiți la fața locului. Suprafața afectată este de peste 2.000 de metri pătrați.
„S-a manifestat la cherestea depozitată în stive ( într-o curte, în spatiu deschis) și la o clădire administrativă (birouri) cu regim de înaltime P+3. Au fost protejate o casa P+1 și un bloc de locuințe tip P+3”, a transmis Ioana Blănaru, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.