INCENDIU LA UN LICEU. Trei eleve luate cu Salvarea, după ce au suferit atacuri de panică

Un incendiu a izbucnit, azi-dimineaţă, Grupul Şcolar "Constantin Brâncoveanu" din municipiul Târgovişte. Trei eleve au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, incendiul a izbucnit într-o anexă a laboratorului de fizică al liceului, la etajul întâi. Fumul a ajuns şi pe holul clădirii şi în clasele aflate langă laborator, relatează mediafax.ro. Toţi elevii au fost evacuaţi în curtea liceului, iar trei adolescente au acuzat stare de rău. La faţa locului au ajuns şi pompierii care au lichidat incendiul în scurt timp. În acest moment se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor izbucnirii incendiului. "La sosirea noastră, elevii erau evacuaţi din clădire, erau în curte. Focul s-a manifestat la o anexă a laboratorului de fizică al unităţii şcolare, aflat în clădirea liceului, la etajul întâi, o încăpere de trei pe patru metri pătraţi. A fost mai mult fum decât foc, iar fumul a ajuns pe holul clădirii şi în clasele apropiate de locul incendiului", a declarat pentru mediafax.ro purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej.