Incendiu la Băile Herculane. Turiștii au fost evacuați

Un hotel din Băile Herculane a fost cuprins de un incendiu puternic, turiştii fiind evacuaţi de urgenţă

Au venit în vacanță, dar au fost nevoiți să își schimbe programul. 30 de turiști , care stăteau la hotelul Ferdinand din stațiunea Băile Herculane, au fost evacuați de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit în zona sălii de conferințe a hotelului. Incendiul a izbucnit în jurul orei 15.30 și a fost localizat rapid de pomperi, nefiind produse pagube materiale, potrivit romaniatv.net/

„În jurul orelor 15.27, prin apel 112, s-a anunţat un incendiu la un imobil tip hotel, parter+2 etaje+ mansardă, în Băile Herculane. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii militari, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi 4 subofiţeri, care acţionează pentru stingerea incendiului. Au fost evacuate 30 persoane, care nu au necesitat îngrijiri medicale, neexistând victime", a comunicat ISU Caraş-Severin.  Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor, după care vor stabili  cauza producerii incendiului. La fața locului au fost deplasate o autospecială de stingere cu apă şi spumă o autospecială macara , fiind prezent de asemenea şi un echipaj SMURD.

Pompierii militari acţionează pentru lichidarea totală a incendiului, urmând că la finalizarea operaţiunii să stabilească exact de la ce a pornit focul.