Un incendiu puternic a izbucnit marși seară în Drobeta Turnu Severin.
Un incendiu puternic a izbucnit marși seară în Drobeta Turnu Severin.
O vulcanizare din Drobeta Turnu-Severin a fost cuprinsă de flăcări, iar populaţia a fost avertizată prin RO-ALERT, având în vedere degajările mari de fum, informează IGSU.
Severinenii au primit în jurul orei 19,50, prin sistemul RO-ALERT, următorul mesaj: ”Rămâneți în case cu ferestrele închise. Incendiu cu degajare mare de fum. Circulație restricționată!”
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), la faţa locului au intervenit patru maşini de stingere.
,,Pentru localizarea și stingerea flăcărilor, la fața locului au intervenit autospeciale de stingere cu spumă. De asemenea, în zona în care s-a petrecut incidentul au fost trimise două ambulanțe ale Serviciulului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), o mașină de descarcerare și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță'', nformează IGSU.
Autoritățile din localitate s-au văzut nevoite să ceară spijinul celor de la Orșova, din cauză că nu făceau față stingerii incendiului, mai ales că locuitorii au fost expuși riscului de intoxicare cu fum, fiindcă la fața locului au ars sute de anvelope uzate și alte materiale.
Pentru moment, purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți nu a putut preciza exact dacă au fost sau nu victime.
Focul s-a extins și la un depozit de alimente aflat în vecinătate, la o distanță de aproximativ 4-5 metri.
La fața locului au venit și prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel și șeful ISU Mehedinți, col. Florentin Dragomir.
Patru autoturisme care se aflau la reparat au fost afectate de foc și mai multe anvelope s-au făcut scrum. O evaluare exactă a pagubelor se va face în cursul zilei de mâine, 1 iulie. Tot atunci urmează să aibă loc și o anchetă pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului. Până în acest moment nu au fost identificate cauzele exacte ale incendiului.
Potrivit ultimelor informații ale IGSU incendiul a fost lichidat, potrivit agerpres.ro