Incendiu de mari dimensiuni la APACA. Pompierii se luptă cu flăcările

Sursa: arhiva EVZ

Un incendiu puternic a izbucnit, luni, la APACA, iar pompierii care au ajuns la locul cu pricina se luptă cu flăcările. Focul s-a înregistrat la etajul al 4-lea al clădirii și au fost observate mari degajări de fum.

UPDATE. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și ă-l domolească. Nu mai există pericol în acest moment, conform oficialilor de la ISU.

Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul al patrulea al clădirii APACA din Sectorul 6 al Capitalei. S-au înregistrat degajări mari de fum. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale şi s-au format echipe de căutare-salvare, iar până în momentul de față nu sunt victime.

Oficialii de la ISU Bucureşti-Ilfov au anunţat, luni, că se intervine pentru stingerea unui incendiu produs la etajul patru al clădirii APACA.

„Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. Acţionăm cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 SMURD, o descarcere şi o autoscară”, potrivit celor de la ISU. Au fost constituite echipe de căutare-salvare şi se acţionează din interiorul clădirii pentru stingerea focului.

Intervenția este dificilă pentru că în zonă sunt multe clădiri.