Cel mai aprig incendiu care a cuprins Capitala a fost cel din 1847. Documentele istorice consemnează faptul că focul n-a putut fi stins timp de câteva săptămâni, iar vâlvătaia a făcut ca pământul să se răcească abia după încă o săptămână.
Molozul şi resturile dezastrului au făcut să se ridice nivelul terenului cu aproape doi metri faţă de nivelul oraşului. Anton Pann a fost martor ocular al acestui incendiu şi a descris, ulterior, cum a ars un sfert din Capitală, jurnalul său fiind păstrat la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti.
Flăcările au fost provocate de joaca nesupravegheată a fiului cluceresei (mare dregător) Zinca Drăgănescu care a descărcat un pistol spre podul plin cu fân al şopronului. Vântul foarte puternic a făcut ca focul să se extindă cu repeziciune în partea de est a oraşului, potrivit historia.ro
2.000 de clădiri, arse
Conform raportului întocmit de șeful poliției Capitalei au fost distruse de foc în zona roșie (pe atunci Bucureștiul era împărțit administrativ în cinci culori) 130 case, 354 prăvălii cu etaj, 713 prăvălii fără etaj, 10 hanuri, 7 biserici, Bărăția iar în zona neagră 31 prăvălii cu etaj, 359 prăvălii fără etaj, 75 hanuri și 5 biserici. În total aproape 2000 de clădiri.
După socoteala de atunci, publicată în „Vestitorul românesc” în 1847, pagubele au costat în jur de 55 de milioane de lei din care 20 de milioane casele și 35 de milioane lucrurile. Vestea incendiului a făcut înconjurul Europei și mai multe țări au trimis ajutor material.
Țarul Rusiei, sultanul Turciei, domnitorul Gheorghe Bibescu, mitropolitul, boierii, negustorii și binevoitori de diferite naționalități au ajutat Capitala. Sumele strînse din subscripții publice din țară și trimise din străinătate s-au ridicat la peste 7 milioane de lei. Într-o listă a principalelor sume donate, pe primele 5 locuri se situează: domnitorul Țării Românești Gheorghe Bibescu 230.000 lei, sultanul Turciei 161.000 lei, domitorul Moldovei Mihail Sturdza 35.775 lei, fostul domitor al Serbiei Miloș Obrenovici 31.500, pitarul Evanghelie Zappa 31.500 lei.
Refuguați pe Dealul Mitropoliei
„Incendiul a mistuit zona Curţii Vechi de lângă Hanul lui Manuc, numeroase case de pe malul stâng al Dâmboviţei, întinzându-se spre Colţea, zona Sf. Vineri, până în Calea Văcăreştilor. Cuprinzând o zonă comercială foarte densă, focul a pricinuit pagube evaluate la peste 30.000 pungi de aur, provocând şi moartea a «mulţime de negustori, care s-au stins cu totul»", scria la acea vreme şi cronicarul Ioan Sân Dobre Cojocarul. Unii localnici s-au refugiat pe Dealul Mitropoliei, de unde au privit îngroziţi cum focul mistuie totul în calea sa. „Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor. Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor", scria Anton Pann.
Cronicarul nota că, la vestea izbucnirii focului, marii dregători adunaţi în palatul lui Bibescu (din Piaţa Unirii de astăzi), au rupt-o la fugă spre casele lor. Toptangii şi pânzarii, braşovenii şi rachierii, cavafii şi şalvarangiii, toţi cei care populau centrul comercial al oraşului, îşi îngrămădeau avutul în mijlocul uliţelor, încurcând pompierii şi soldaţii „miliţiei pământene" veniţi în ajutor.
Alţii, după un vechi obicei, îşi adăpostiseră mărfurile după zidurile hanului Sf. Gheorghe Nou. Focul, însă, a biruit zidurile de cetate ale acestuia astfel „că fir de aţă nimeni n-a scos", scria în continuare Anton Pann. Oficial, flăcările au ucis atunci 15 oameni, alţi zeci au suferit arsuri, iar aproape 2.000 de clădiri (locuinţe, prăvălii, hanuri, biserici) au fost făcute scrum.
Vestea incendiului a făcut înconjurul Europei şi mai multe ţări au trimis ajutor material. Au donat atunci sume importante de bani domnitorul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu, sultanul Turciei, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, domnitorul Serbiei, Miloş Obrenovici, şi pitarul Evanghelie Zappa. După ce oraşul a revenit la viaţă, a început reconstrucţia Bucureştiului după principii moderne. Casele au fost acoperite cu tablă, atelierele meşteşugăreşti unde se lucra cu focul sunt scoase din zona centrală şi au fost montate mai multe cişmele şi conducte de apă.
În 1847 se înființează serviciul de pompieri. Pînă în acest an, cei care ajutau la stingerea incendiilor erau voluntarii, în general cetățenii care locuiau în apropiere. Nu s-au mai înregistrat incendii catastrofale pentru oraș.