Județul Soroca și-a luat numele de la orașul de reședința, crescut la adăpostul stravechii cetăți a lui Ștefan cel Mare.
Construită solid din mari blocuri de piatră, cetatea a avut de la început rolul de straja la vadul Nistrului din calea Tătarilor.
Din creștetul ei puteau fi supravegheate întinsele văi ale Podoliei. După 1.500 cetatea a fost administrată de pârcalabi.
În ținutul Sorocei, la Lipnic, Ștefan cel Mare a repurtat asupra Tătarilor una din marile lui victorii.
Se pare că la acest vad al Nistrului se afla, în evul mediu, o așezare genoveza sau bizantină: Olchionia.
Iată ce mai putem citi în lucrarea „Țara Românească”, apărută în 1938 sub coordonarea lui Dimitrie Gusti:
Încă unul din ținuturile mândre ale moldovenilor basarabeni, în care tradiția veche moldovenească a rămas vie că pe vremea lui Ștefan cel Mare, este ținutul arcașilor soroceni.
Un județ moldovenesc, în care conștiința națională s-a păstrat trează. Datinile au rămas neatinse, numai portul s-a pierdut, în contact cu neamurile streine.
O regiune frumoasă, plină de pitoresc, de bogăție agricolă, de cariere de piatră, mărginită de Nistru pe care, pe vremuri, îl străjuia istorică cetate, rămasă și astăzi ca un bastion de pază la marginile estice ale țării. Românii de aici sunt harnici, inteligenți și dornici de învîțătura, pe care o deprind lesne, au așezări îngrijite și cuprinse, sunt chibzuiți, veseli și sinceri.
Ocupația de seama, ca pretutindeni în Basarabia, ramâne agricultură, apoi viticultura. Sectele religioase sunt puțin raspândite, mai mult adventismul și baptismul.
În Soroca se află două clase sociale: una nobilă, a răzeșilor și mazililor, foștii luptători ai lui Ștefan cel Mare, așezați aici că strajă, împotriva hoardelor de tătari și cazaci, și țăranii, ce se trag din foștii iobagi.
Aproape tot județul e locuit doar de români, cu excepția câtorva sate din partea de Nord, în care s-au stabilit ucrainieni, sau cum li se zic « haholii ». Aproape toți acești ruteni știu bine româneste.
Târgurile în schimb au un aspect evreiesc, începând cu capitală județului, unde elementul evreesc predomină. Mulți evrei se ocupă și cu agricultură, alături de moldoveni.
Județul suferă din lipsa de șosele și cai ferate, ceea ce păgubește mult locuitorilor care și-ar puea exportă fructele, vinurile, grânele în Polonia sau în alte țări, ori regiuni ale țării.
Sub vechiul regim Nistrul era navigabil, și produsele sorocene luau calea apei pâna la Cetatea – Albă și Marea Neagră.
În afară Nistrului, fluviu navigabil, toate apele județului sau scad sau seacă în timpul verii. Rautul, Cubolta, Cainaru sunt cele mai importante.
Pe culmea înaltă dinspre Nistru, se mai păstrează foarte puține și mult reduse ca întindere păduri de stejari ; restul, adică aproape tot cuprinsul ținutului, este o regiune de stepă cu ierburi înalte, azi înlocuite însă cu cereale în cea mai mare parte.
În județul Soroca se găseau în anul 1935:
Cai 57.030, boi 63.041, oi 142.641, capre 971, porci 60.949, stupi sistematici 9.533, stupi primitivi 4.800.
Principala industrie a județului este cea alimentară, care a fost reprezentată în anul 1936 prin 171 mori, 119 fabrici și preșe de ulei, 2 fabrici de bomboane, 2 de spirt, 1 fabrică de bere.
Cea mai importantă dintre întreprinderi este Fabrică de Spirt „Mândâc” din comuna Mândâc, cu un capital investit de 5 milioane lei. În anul 1935 industria alimentară numără un total de 28 întreprinderi, de la 5 H.P., sau la 20 lucrători în sus, dintre care 8 au fost închise.
În județ se mai află 8 fabrici de săpun și 6 fabrici de cărămidă.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric