TRAGEDIA DIN DÂMBOVIŢA. Au fost reţinuţi doi bărbaţi care îl ajutau la braconaj pe omul ucis de urs

Doi bărbaţi din Moroieni care l-au însoţit pe Ilie Leotescu, dâmboviţeanul de 63 de ani ucis de urs, ieri dimineaţă, au fost reţinuţi aseară, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului.

Bărbatul de 63 de ani, din comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, Ilie Leotescu, a fost ucis, ieri dimineaţă, de un urs, iar un altul a fost atacat, fără a fi însă rănit. Animalul fusese prins într-un laţ pe dealurile din apropierea comunei. Autorităţile locale susţin că, cel mai probabil, este vorba despre un caz de braconaj. Tragedia a avut loc la câteva zile după ce un alt om a murit şi doi au fost răniţi în localităţi învecinate. UPDATE 15. În timpul audierilor de la sediul Poliţiei Fieni, cei doi bărbaţi au recunoscut că l-au ajutat pe Leotescu în încercarea sa de a ucide ursul. Aceştia au declarat anchetatorilor că animalul a fost prins în laţ încă de marţi iar miercuri dimineaţă s-au dus toţi trei ca să-l omoare şi să transporte corpul acestuia cu o căruţă. Ilie Leotescu a fost ucis atunci când a vrut să străpungă ursul cu o lance din lemn, ce avea în vârf o lamă de cuţit. Animalul a scăpat din laţ şi s-a năpustit asupra pensionarului. UPDATE 14. Localnicii au declarat anchetatorilor că Ilie Leotescu era un braconier cunoscut în zonă. El ar fi răpus, de-a lungul timpului, cel puţin şase urşi. UPDATE 13. Cei doi localnici din Moroieni care au fost reţinuţi de poliţişti sunt suspectaţi că l-au abandonat pe Ilie Leotescu, dâmboviţeanul de 63 de ani, după ce acesta a fost atacat şi ucis de urs, miercuri dimineaţă. Ei au fost reţinuţi, aseară, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Sunt acuzaţi de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cei doi bărbaţi cu vârste de 31 şi, respectiv, 52 de ani, au fost audiaţi şi urmează să fie duşi în arestul IPJ Dâmboviţa. Astăzi, cei doi vor fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Pucioasa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. UPDATE 12. Doi bărbaţi care îl însoţeau pe bărbatul ucis azi de urs au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei vor fi prezentaţi procurorilor cu propunerea de arestare prevetivă pentru 29 de zile. UPDATE 11. Bărbatul ucis ar fi atacat ursul cu o cange, care a fost găsită la faţa locului, potrivit şefului Poliţiei Dâmboviţa, comisar-şef Daniel Zepiş.

"Este cert că bărbatul ucis atacase ursul cu o cange care a fost găsită la locul incidentului. De asemenea, de-a lungul grădinii bărbatului erau amplasate mai multe laţuri. Este clar că a fost o luptă între victimă şi animal, care era prins într-un laţ şi s-a zbătut până când l-a rupt", a declarat Zepiş pentru Mediafax. Acesta a avertizat că ursul este foarte periculos fiindcă este rănit. UPDATE 10. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Mediului, ministrul va face derogare pentru a aloca cotă de vânătoare Asociaţiei de vânătoare Dunărea 2007. "Cel mai probabil, se va aloca cotă de 7 urşi. Relocarea lor nu este în regulă, nu faci decât să muţi problemele dintr-o zonă în alta", au mai explicat sursele citate. Acestea au adăugat că ministrul Mediului a cerut în această dimineaţă să se verifice dacă administratorii fondului de vânătoare "Valea Ialomiţei" asigurau mâncare animalelor. Potrivit informaţiilor apărute în presă, au participat la partide de vânătoare organizate în acest fond şi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, dar şi adjunctul acestuia dat dipărut- Codruţ Marta. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că este inadmisibil ca în trei zile, de când s-a întâmplat tragedia, asociaţia care administrează acest fond să nu aibă toate efectivele mobilizate şi să verifice şi să vadă că în garduri sunt puse laţuri pentru prinderea urşilor. "Nu dau vina pe cetăţeni pentru că autorităţile sunt obligate să le asigure acestora protecţia", a afirmat Rovana Plumb. Ea a spus că există informaţii, "supoziţii", că pe acest fond de vânătoare ar fi 80 de urşi, faţă de 23, cât ar trebui să fie, conform normelor. UPDATE 9. "E inadmisibil ca fondul de vânătoare să nu fi observat că în garduri există aceste lanţuri. Nu voi da vina pe cetăţeni pentru că obligaţia noastră este să le asigurăm protecţia. Sunt informaţii că în loc de 23 de urşi ar fi peste 80. Vreau să văd că acest fond de vânătoare respectă normele legale", a declarat ministrul Rovana Plumb, care a ajuns la faţa locului. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Mediului, administratorii Fondului de Vântoare "Dunărea 2007" au cerut, încă de anul trecut, să vâneze şapte urşi, însă ei au primit cotă de un urs. "Sunt mulţi urşi, ei coboară să mănânce în acestă perioadă. Cert este că acest fond a cerut cotă de 7 şi i s-a dat cotă un exemplar. Nici studiile făcute la minister nu corespund cu realitatea de multe ori. La minister se ştie că în zonă ar fi aproximativ 47-50 de urşi, ceea ce este foarte mult", au explicat, pentru EVZ, surse din minister. Copiilor le este frică să mai meargă la şcoală UPDATE 8. Copiilor le este frică să mai meargă la şcoală, iar localnicii sunt speriaţi. Potrivit primarului comunei Moreni, judeţul Domboviţa,- Mihai Moraru Laurenţiu, tragedia este de "neimaginat". "O să îmi ia câteva zile să îmi revin. Am văzut corpul bărbatului omorât. Băiatul de 27 de ani care îl însoţea, atunci când s-a întâmplat tragedia, este în stare de şoc. Încă nu ştim exact cum s-a petrecut tragedia. Ştim doar că omul avea grădina aici şi că ursul a fost prins în lanţ şi a scăpat", a explicat, pentru EVZ, edilul. Potrivit acestuia, în zonă sunt destui de mulţi urşi, iar oamenii povestesc că îi văd des atunci când se duc la grădini să adune fructele. "Majoritatea au grădini pe deal. Sunt aproximativ 500-700 de metri de comună. Păi dacă mă trezesc cu ei în localitate, ce fac cu oamenii", a adăugat primarul. Acesta a povestit că sunt nouă elevi care merg mai mulţi kilometri pe jos la şcoală, atunci când maşina nu îi poate duce. "Va trebui să ne gândim să asigurăm protecţia copiilor. O aştept pe doamna ministru al Mediului, Rovana Plumb, să vedem cum putem rezolva situaţia. Ei trebuie relocaţi sau să se dea cotă mai mare de vânătoare. Sunt mulţi urşi", a mai adăugat edilul. Şi primarul din Pietroşiţa, Ion Dicu, a explicat pentru EVZ că în localitatea pe care o conduce s-a instalat panica. UPDATE 7. Atacurile celor doi urşi survenite în mai puţin de cinci zile pe teritoriul aceluiaşi fond de vânătoare sunt puse de către autorităţi pe seama suprapopulării acestui fond. "Se pare că s-a depăşit numărul optim de urşi pe fondurile de vânătoare. S-au făcut demersuri pentru a se împuşca animalele, dar trebuie acordul Ministerului Mediului", a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, pentru Agerpres. Şi ministrul Mediului, Rovana Plumb, a adus în discuţie aceeaşi problemă, într-o intervenţie la un post de televiziune: "Numărul de urşi de pe fondul de vânătoare din Dâmboviţa unde au avut loc incidentele este mai mare decât permit standardele europene. Trebuie găsită rapid o variantă pentru relocarea animalelor". UPDATE 6. Autorităţile spun că în acestă perioadă a anului urşii coboară la livezile din zona Moroieni-Pietroşiţa-Buciumeni, pentru a mânca fructe, însă până acum nu au existat victime. Atacurile din ultimele zile, soldate cu doi morţi şi doi răniţi, sunt fără precedent.

Cronologia atacurilor din 2005:

august 2005, o femeie din Turda aflată în vacanţă a fost atacată de un urs care a intrat în cortul unde dormeau patru persoane. Câteva zile mai târziu, mai multe corturi amplasate pe platoul Padina au fost distruse de urşii aflaţi în căutarea hranei, fără a exista victime.

  • 13 august 2006- trei turişti veniţi cu cortul în Lunca Padinei au fost atacaţi de un urs.
  • 28 august 2006 o tânără din Bucureşti venită cu cortul la munte în Dâmboviţa a fost atactă de un urs în zona Padina, fiind rănită uşor.
  • 7 septembrie 2006- o fată de 12 ani din Germania a fost atacată de urs tot în zona Lunca Padina, unde se afla împreună cu părinţii şi alţi turişti. A fost salvată de o patrulă de jandarmi montani şi a scăpat nevătămată.
  • 14 august 2008- un turist german în vârstă de 26 de ani a fost atacat de un urs în timp ce dormea într-un cort amplasat în zona Lunca Padina. Animalul aflat în căutare de mâncare a sfâşiat pânza cortului şi s-a năpustit asupra bărbatului, provocându-i răni grave.
  • 8 septembrie 2008- doi turişti din Belgia, aflaţi în concediu în Lunca Padinei, au fost atacaţi de un urs, răniindu-i uşor
  • 16 iulie 2009- doi turişti din Ungaria, tată şi fiu, au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de un urs în căutare de hrană, în timp ce dormeau în cort, în zona Padina, din Munţii Bucegi
  • 19 august 2009 o femeie din Piteşti şi fiul acesteia de 17 ani au fost atacaţi de un urs în timp ce dormeau într-un cort în Rezervaţia Naturală "Turbăria Lăptici" din Dâmboviţa. Cei doi au scăpat cu leziuni uşoare.

UPDATE 5. Potrivit prefectului de Dâmboviţa, citat de mediafax.ro, ursul a atacat şi un cioban. Din fericire, bărbatul a reuşit să se refugieze într-o baracă şi nu a fost rănit. Incidentul a fost semnalat la 112. Atacul a avut loc în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, unde sâmbătă un bătrân a fost ucis de un urs. UPDATE 4. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că se va deplasa în zona unde s-a produs tragedia. UPDATE 3. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a declarat că incidentul a avut loc în jurul 8.00, în această dimineaţă, victima aflându-se în zona respectivă împreună cu alte rude. La un moment dat le-ar fi zis că vrea să verifice ceva şi s-a îndepărtat, martorii povestind că ulterior au auzit strigăte "Ursul, fugiţi", a mai declarat oficialul. UPDATE 2. "Zona face parte din zona noastră de carantină, unde desfăşurăm campania de vaccinare antirabie după incidentul de sâmbătă. Ursul a scăpat, dar nu putem vorbi de o agresivitate determinată de o boală, ci de una determinată de faptul că a fost prins în laţ", explică Sandu Tolea, de la Direcţia Sanitar-Veterinară Dâmboviţa. UPDATE 1. La faţa locului, anchetatorii au descoperit cadavrul bărbatului, care fusese pur şi simplu sfâşiat de animal, iar la câţiva metri de acesta putea fi văzut un laţ şi mai multe rădăcini smulse din pământ, ceea ce indică faptul că fiara s-a zbătut pentru a scăpa, potrivit prefectului de Dâmboviţa, Dragoş Rusu.  "Un urs care a fost prins în laţ, poate fi vorba despre un braconaj. Nu ştiu dacă persoana decedată a trecut întâmplător sau dacă a venit să verifice. Se ajunge foarte greu aici, suntem pe dealuri, la 10 kilometri de Moroeni. Ursul a fost prins în laţ, se vede că a suferit", susţine prefectul. Bărbatul a fost găsit mort de către un paznic de vânătoare care a sunat la 112, în jurul orei 8.45. "Distanţa dintre locul unde s-a produs tragedia de sâmbătă şi cel de astăzi este de 10 kilometri. În momentul de faţă toate deconcentratele Ministerului mediului se îndreaptă spre locul respectiv. De sâmbătă, toate inspectoratele teritoriale sunt în acţiune de monitorizare în toată ţara, şi în Dâmboviţa au monitorizat permanent zona. E perioada în care urşii vin la fructe, nu e ceva nou. Deocamdată nu am informaţii că ar fi infestat cu rabie", a declarat ministrului Mediului, Rovana Plumb.  Situaţie scăpată de sub control Incidentul de astăzi survine la doar câteva zile după ce un bărbat de 71 de ani din localitatea Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, a murit după ce a fost atacat de un urs la marginea unei livezi. Iar în aceeaşi zi, alte două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost rănite grav de acelaşi urs. Ambele incidente au avut loc într-o zonă în care fondul de vânătoare este unul privat şi este administrat de "Asociaţia de vânătoare şi pescuit Dunărea 2007" din Bucureşti. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a afirmat că tot ce ştie despre acest fond privat de vânătoare din zona Pietroşiţa este că anul trecut s-a cerut autorizaţie de la Ministerul Mediului pentru a fi recoltaţi şase urşi. "În 2011 ni s-a cerut ca de pe acel fond de vânătoare să fie recoltaţi şase urşi, iar ministerul a avizat un singur urs. Legea stipulează clar că un fond privat de vânătoare trebuie să ia toate măsurile de monitorizare şi prevenţie pentru a evita atacuri ale animalelor aflate pe acel fond", a declarat Rovana Plumb după incidentul de sâmbătă.  Pe de altă parte, în urma scandalului declanşat de tragedia de sâmbătă, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Dâmboviţa, Laura Gabriela Briceag, şi-a dat luni demisia din funcţie, după ce ministrul Mediului a acuzat APM ca nu şi-a îndeplinit atribuţiile în cazul ursului turbat care a atacat trei persoane. CITIŢI ŞI:

  • ALERTĂ! Un bărbat a fost ucis de un urs, iar o femeie şi un alt bărbat au fost răniţi. Jandarmeria: "Localnicii sunt în pericol!"
  • Ursul care a ucis un bărbat şi a muşcat o femeie poate fi prins doar cu autorizaţie de la Ministerul Mediului