Fostul inspector general din Brăila, Cătălin Canciu, a primit ordinul prin care poate reveni la cârma instituţiei, după ce a câştigat în instanţă suspendarea ordinului de demitere. Documentul a fost emis la aproape două săptămâni de la momentul la care magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi au pronunţat decizia.
Fostul inspector general din Brăila, Cătălin Canciu, a fost sunat de secretara Inspectoratului Şcolar al Judeţului Brăila şi a fost anunţat că, luni seară, a venit prin fax documentul care suspendă ordinul de demitere. În aceste condiţii, Cătălin Canciu poate reveni la şefia ISJ Brăila, ordinul venind la aproape săptămâni de la momentul la care a câştigat în instanţă lupta cu Ministerul Educaţiei.
Cătălin Canciu a devenit inspector general în Brăila în august 2015, după ce a câştigat concursul organizat de Ministerul Educaţiei, şi a fost suspendat în luna august, prin ordin de ministru, alături de alţi 12 inspectori generali din ţară.
Canciu este al doilea fost inspector general care câştigă în instanţă şi obţine suspendarea ordinului de ministru care a dus la demiterea sa, primul fiind Florina Stoian, şef al ISJ Buzău.