La fabrica de reeşapat cauciucuri din Suceava, muncitorii spun că sunt trataţi ca sclavii, muncind fără măsuri minime de protecţie. 150 de pompieri s-au chinuit să stingă incendiul, după ce în iunie, după o explozie, doi oameni au murit şi un al treilea a fost rănit grav.
La câteva luni de la explozia dintr-o fabrică de reeşapat cauciuri de la intrarea în comuna suceveană Grăniceşti, în urma căreia doi muncitori au murit, iar un al treilea a fost grav rănit, ieri, la aceeaşi societate, a izbucnit un puternic incendiu, un fum dens negru acoperind cerul, norul de fum purtând fi observat de la zeci de kilometri distanţă.
La faţa locului au fost trimise zeci de echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în total fiind 26 de autospeciale, peste 150 de pompieri, zeci de jandarmi, precum şi muncitorii fabricii.
A durat mai bine de trei ore lichidarea incendiului, misiunea fiind considerată una foarte periculoasă, întrucât exista riscul unei noi explozii, precum cea de acum câteva luni, de la praful de cauciuc din hala de producţie.
Incendiul a pornit de la centrala termică a fabricii, probabil din cauza unei supraîncălziri, şi s-a extins rapid la un depozit de cauciucuri, flăcările cuprinzând şi hala de producţie. Cea mai mare problemă a echipajelor de intervenţie a fost lipsa surselor de apă. Aici au mai murit oameni cu şase luni în urmă
Pe 9 iunie 2011, doi muncitori au murit, iar un alt treilea s-a ales cu răni grave, fiind victimele unei deflagraţii produse în aceeaşi societate, SC Supermag Imperial SRL.
Muncitorii încercau să schimbe rulmentul la un motor, când, de la o scânteie apărută în urma unor acţiuni mecanice, gen lovire fier pe fier, s-a produs deflagraţia. Autorităţile au deschis atunci un dosar penal pentru ucidere din culpă în formă agravantă, însă nici până astăzi nu a fost tras nimeni la răspundere, aşteptându-se expertiza solicitată de la cei de la Inspectoratul de Muncă. Rudele victimelor susţin că cei trei muncitori lucrau fără echipament de protecţie şi că aceştia erau trataţi ca nişte sclavi.