Hoților din bancomate din Arad le plac exploziile. Încă un bancomat a fost detonat, noaptea trecută. Deflagrația a avut loc la Patria Bank de pe Calea Aurel Vlaicu, lângă Mallul Atrium din Arad. Explozia a afost atât de puternică încât pereții sediului a zburat în aer cu totul.
Hoții au avut însă ghinion total: nu au găsit deloc bani în sertarele bancomatului. „Este vorba despre distrugerea unui bancomat, la prima vedere prin utilizarea unui dispozitiv artizanal. Nu au fost sustrași bani, bancomatul nefiind alimentat. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, agent șef Claudia Iuga.
Potrivit presei locale, angajații sucursalei bancare ar fi sesizat, zilele trecute, urme care indicau faptul că se umblase la bancomat, motiv pentru care ATM-ul a fost golit de bani pe durata mini-vacanței de Paști și 1 Mai.
În cauză a fost deschisă o anchetă, cercetările fiind efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.