Inca trei zile de canicula

Vremea se va mentine caniculara si in primele zile ale acestei saptamani, urmand ca, de joi, temperaturile sa scada usor, potrivit estimarilor Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM).

Avertizarea „Cod galben” transmisa ieri, cea de-a treia din ultimele cinci zile, se mentine astazi si maine.

Astazi, vremea va fi caniculara la orele dupa-amiezii si se vor inregistra temperaturi cuprinse intre 35 si 38 de grade Celsius in sudul Crisanei, Banat, Oltenia, Muntenia si sudul Moldovei.

Maine, caldura puternica va da batai de cap romanilor din Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei si sudul Transilvaniei.

In regiunile prognozate cu vreme caniculara, indicele temperatura-umezeala va atinge si va depasi pragul critic de 80, anunta ANM. Starea de disconfort termic se va mentine si noaptea, cand temperatura aerului nu va cobori sub 20 de grade C.

Incepand de joi, vom intra intr-un regim termic normal pentru aceasta perioada a anului, cu temperaturi intre 21 si 28 de grade C, estimeaza ANM.              

Furtuni si grindina la mijlocul saptamanii

Potrivit specialistilor ANM, si in urmatoarele zile ne putem astepta la fenomene de instabilitate termica, asa cum au fost furtunile si ploile care au facut ravagii in weekend.

„Aceste fenomene sunt specifice anotimpului de vara si apar mai ales atunci cand se inregistreaza valori termice foarte ridicate”, a explicat Viorica Dima.

„Furtunile la care am asistat se manifesta ca urmare a fenomenului de convectie termica. La orele amiezii, cand se inregistreaza maxima termica, aerul incarcat cu vapori de apa se ridica pana la nivel de condensare, dand nastere acestor fenomene”, a adaugat Dima.

Potrivit estimarilor realizate de ANM, furtuni insotite de descarcari electrice si caderi de grindina se vor manifesta in noaptea de marti spre miercuri, in zona intracarpatica, vestul, centrul si nordul tarii.

Cititi si "Cod portocaliu pentru maine!"