Lumea scriitorilor este din nou în doliu, după ce unul dintre cei mai reprezentativi membri ai ei s-a sfârșit din viață, la doar 65 de ani.
Este vorba despre Radu Călin Cristea, critic literar, jurnalist, eseist și scriitor, care a decedat la doar 65 de ani. Regretatul scriitor și crtic literar a fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) începând din luna februarie a anului 2013 și până în prezent,
„Radu Călin Cristea este unul dintre cei mai buni jurnalişti din România. El radiografiază realitatea cu acurateţea unui scanner foarte performant, cântăreşte faptele cu precizia unei balanţe deosebit de fine, slujindu-şi auditoriul cu modestie şi cu o impecabilă obiectivitate. Într-o ţară în care presa se numără printre cele mai corupte, arogante şi iresponsabile segmente ale societăţii, Radu Călin Cristea nu este contemporanul timpului său”, a scris despre el fostul dissident anticomunist Dorin Tudoran, care a continuat:
„El încă mai crede în cinste, limpezime, civilitate şi simţ al răspunderii. Niciodată ostentative, calităţile narative ale lui Cristea sunt acelea ale unui scriitor de primă mână. El cunoaşte, respectă şi foloseşte puterea imensă a Cuvântului, aşa cum puţini colegi de breaslă sînt în stare sau doresc s-o facă”.
Cine a fost Radu Călin Cristea
Radu Călin Cristea s-a născut în anul 1955, în comuna Ineu, regiunea Arad. El a urmat un liceu din Arad, iar în 1978 a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București.
Conform biografiei oficiale de pe site-ul Wikipedia, a debutat publicistic în 1973 în revista „Orizont” din Timișoara, iar editorial cu volumul de eseuri „Emil Botta-despre frontierele inocenței”, la Editura Albatros, în 1984.
De-a lungul timpului a fost colaborator și, mai apoi, redactor la programul „Actualitatea Românească” difuzat de Radio Europa Liberă (1990 - 2002).
De asemenea, a fost director al Muzeului Literaturii Române din București, iar în vara anului 2012 a fost director general (interimar) al TVR. Apoi a rămas în TVR, ca șef al Departamentului „Literatură. Arte”. Începând din 1990, a fost membru al Uniunii Scriitorilor și membru al secției de critică și istorie literară a Asociației de București a Uniunii Scriitorilor.
Politic, Radu Călin Cristea era cunoscut şi ca fiind un apropiat al PNL.