După gafa făcută de Ana Birchall pe blogul său unde a dorit să îşi arate cultura generală marcând aniversarea a 129 de ani de la nașterea lui Liviu Rebreanu, Iată că avenit rândul altui deputat PSD să ocomită grav.
Este vorba despre deputatul timișorean, Alfred Simonis care a dorit să le ureaze elevilor din toată țara succes la BACALOREAT. Cine ia bacaloreatul și alege bine partidul poate prinde un loc în Parlament sau vreo funcție de director în vreun aeroport.În CV-ul deputatului, acesta a scris bacaloreat, în loc de bacalaureat. Puteți găsi CV-ul complet al acestuia pe site-ul Camerei Deputaților, titrează bugetul.ro.
Reamintim că acea gafă a Anei Birchall a fost descoperită de Luiza Vasiliu care a scris pe pagina de socializare:
”Căutam ceva despre Nora Rebreanu și-am dat peste postarea asta de-acum trei ani a Anei Birchall, ministru d̶e̶m̶i̶s̶i̶o̶n̶a̶r̶ nedemisionar pentru Afaceri Europene, favorita publicației Sputnik la postul de prim-ministru al României. „Ana Birchall este o persoană cultă, distinsă, dar şi extrem de ambiţioasă.”, scria Sputnik acum câteva zile. Nu știu ce să zic de „distinsă” și „ambițioasă”, dar „cultă” tocmai s-a făcut țăndări”, a scris aceasta pe Facebook.