Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat verdictul în dosarul privind promovarea unui subofiţer de jandarmi în ofiţer, pe bază de falsuri. Ancheta a fost efecuată de procurorii militari ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Aseară magistraţii Instanţei Supreme au pronunţat verdictul în cazul instrumentat de procurorii militari anticorupţie privind promovarea ilegală a lui Pânişoară Paul, din subofiţer în ofiţer în cadrul Jandarmeriei Române. Astfel, fostul şef al Jandarmeriei Române, generalul Costică Silion, a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani. Adjunctul lui Silion, generalul maior Crânguş Ion a primit aceeaşi pedeapsă, ca şi colonelul Neculai Costică, fost şef al direcţiei management din cadrul Jandarmeriei. Colonelul Doru Chiribon, adjunct la cadre, colonelul Lixandru Iulian şi lt col Mihai Traian, Rusu Dan Ştefan (fost căpitan la jandarmerie, actual lucrător în Ministerul Afacerilor Interne) şi plutonierul adjuntant Mircea Niţoi au primit tot 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, termenul de încercare fiind acelaşi, de 6 ani. Din lista condamnaţilor nu putea lipsi favorizatul: plutonierul major Pânişoară Paul a primit aceeaşi pedeapsă cu închisoarea, numai că în cazul său termenul de încercare este mai mare, de 7 ani. Acesta era pila generalului Silion. Culmea el a ajuns ofițer după ce şi-a bătut bunica şi a trecut cu mașina peste un biciclist. Pentru aceste fapte a fost dat afară din poliţie, dar a reintrat pe uşa din dos. El a fost făcut ofiţer de responsabilii din Jandarmerie condamnaţi ieri de instanţa supremă pentru că au închis ochii la dosarul penal al plutonierului. Deși au fost informați că respectivul angajat nu are ce căuta în sistemul militar, Costică Silion și Ion Crânguș au tolerat această ilegalitate. Verdictul nu este definitiv, putând fi atacat cu apel. Fraudă şi falsificări Reamintim că în rechizitoriul întocmit, procurorii arătau că în cursul lunii octombrie 2006, prin fraudă şi prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, cu sprijinul lui Rusu Dan-Ştefan, ofiţer în cadrul Biroului de Resurse Umane şi Pregătire Personal din UM 0260 Bucureşti, Pânişoară Paul a susţinut examenul de admitere în corpul subofiţerilor şi a fost reîncadrat în I.G.J.R. - Baza de Administrare şi Deservire – UM 0260 Bucureşti. Pânişoară Paul nu avea dreptul de a participa la un astfel de concurs deoarece, în cursul anului 1997, fusese trecut în rezervă din poliţia română din motive disciplinare. După reîncadrare, subofiţerul a fost menţinut în rândul cadrelor militare, în mod ilegal, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu. De asemenea, în luna octombrie 2008, mai arată procurorii, "prin fraudă şi prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, Pânişoară Paul i s-a întocmit, în fals, un dosar de participare la concursul pentru trecerea în corpul ofiţerilor, la care acesta nu avea dreptul de a participa". Înscrisurile falsificate şi depuse la dosarul de candidat ar fi fost întocmite de Lixandru Ion, Mihai Traian şi Niţoi Mircea. În urma susţinerii acestui concurs, Pânişoară Paul a fost declarat admis în corpul ofiţerilor, în mod ilegal, ocupând astfel locul unei candidate ce s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.499 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite dar neîncasate şi daune morale. Complicităţile şefilor După ce această situaţie a fost cunoscută de conducerea I.G.J.R. şi D.M.R.U., respectiv de Silion Costică, inspector general la I.G.J.R., Crânguş Ion, inspector general adjunct, Neculai Costică, director D.M.R.U. şi Chilibon Doru, şef al Serviciului de Recrutare, Încadrare şi Promovare Personal din D.M.R.U., aceştia nu ar fi făcut niciun demers pentru sesizarea autorităţilor judiciare competente cu privire la neregulile constatate şi nici nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pentru restabilirea legalităţii. "Mai mult, aceştia au determinat un lucrător din compartimentul de specialitate să întocmească, în fals, documentaţia pe baza căreia ministrul de interne ar fi trebuit să emită ordinul pentru trecerea inculpatului Pânişoară Paul în corpul ofiţerilor", se arată în rechizitoriul DNA.