Castelul construit de Regina Maria la Balcic a atras în total, anul trecut, 400.000 turişti, relatează agenţia bulgară Novinite.
Un număr record de turişti au vizitat Balcicul în luna august a anului trecut: circa 40% din numărul total de vizitatori înregistraţi în 2010.
Potrivit lui Toshko Gyaurov, directorul complexului Palatului Balcic, veniturile înregistrate anul trecut au fost de 2,5 milioane leva (1,28 milioane euro).
El a precizat că, anul acesta, vor fi investiţi peste 100.000 euro în întreţinerea şi infrastrucura castelului. În ultimii cinci ani, managementul complexului a investit o sumă totală de 4 milioane de leva (2 milioane euro).
Palatul a fost construit de Regina Maria începând cu anul 1924, în perioada când Cadrilaterul făcea parte din România.
În prezent, zona este una dintre cele mai cunoscute şi vizitate de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.
Recent, Universitatea "St. Kliment Ohridski" a recâştigat dreptul de a gestiona grădina botanică de la Balcic, după o dispută îndelungată cu Ministerul Culturii din Bulgaria. Grădina botanică a fost amenajată în 1940, are o suprafaţă de 65.000 mp şi cuprinde 2.000 de specii de plante