Situaţie alarmantă în judeţul Braşov! Încă nouă tineri din judeţul Braşov ar putea suferi de meningită, spun medicii.
În ultimele două zile, 19 pacienţi au fost internaţi şi la unul meningita a fost confirmată.
Toţi sunt adolescenţi care au fost la aceeaşi petrecere cu un tânăr care a murit joi la spital, cel mai probabil din cauza acestei afecţiuni, spun doctorii.
Peste 200 de persoane s-au prezentat la consultaţii zilele acestea după ce medicii au cerut să facă asta toţi cei care au intrat în contact cu băiatul decedat.
Medicii susţin că oamenii nu trebuie să intre în panică, deoarece pentru această boală există profilaxie, important fiind ca bolnavii să se prezinte foarte repede la control, informează Digi 24.