Ministerul Finanțelor a împrumutat 5,07 miliarde de lei de la bănci prin două emisiuni de titluri de stat.
Banca Naţională a României (BNR) a anunțat că Ministerul Finanțelor a atras 5,07 miliarde de lei prin două emisiuni de titluri de stat.
Mai exact, 4,047 miliarde de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu maturitate la 115 de luni, la un randament mediu de 8,11%, şi 1,026 de milioane de lei, printr-o altă emisiune de obligaţiuni cu maturitate la 40 luni, la un randament de 8,12%.
Marți, 9 august, vor avea loc două licitații suplimentare prin care statul român vrea să atragă încă 150 de milioane de lei la randamentele stabilite astăzi pentru obligațiuni.
Titlurile de stat pot fi cumpărate între 08 – 26 august 2022 online
De asemenea, Ministerul Finanțelor a planificat, în august, împrumuturi de la băncile comerciale de 5 miliarde de lei, plus 585 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală este cu 1,335 miliarde de lei peste cea de luna trecut, de 4,25 miliarde lei. Aceasta este destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat, scrie Agerpres.
Reamintim că titlurile de stat sunt cele mai sigure plasamente care se pot realiza. Mai exact, cu ajutorul acestora, statul român se împrumută de la populație pentru un interval de timp și cu o dobândă bine stabilită.
Potrivit financer.com, cei ce achiziționează astfel de produse vor primi anual dobânda aferentă sumei investite, iar la maturitate, fie ea 1, 3 sau 5 ani, vor primi pe lângă ultima dobândă și plata valorii nominale.
Pentru cumpărarea de astfel de titluri de stat sunt eligibile toate persoanele fizice cu vârsta mai mare de 18 ani la momentul la care fac achiziția.
Cu toate acestea, economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, a declarat în urmă cu o lună că titlurile de stat pentru populație asigură doar o mică parte din suma necesară pentru acoperirea deficitului bugetar,, iar principalii cumpărători sunt băncile.
„Cel mai mare cumpărător de titluri de stat este sistemul bancar local, se mai împrumută statul și de la fondurile de pensii, de la sistemele de management active din piața locală și de la nerezidenți, de la străini, deci avem o paletă mai largă de investitori care cumpără titluri de stat, care cumpără diverse maturități”, a declarat Dumitru, potrivit europaliberă.org.