Încă 42 de km de autostradă în 2009

Până la sfârşitul anului, vom avea încă 42 de kilometri de autostradă.

Şi asta pentru că, potrivit acordului încheiat azi între Ministerul Transporturilor şi Bechtel, compania va finaliza până la sfârşitul lui 2009, 42 de kilometri, din cei 54 km ai tronsonului dintre Turda şi Gilău.

Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, instituţia a ajuns la un acord cu Bechtel privind derularea contractului şi programul lucrărilor la Autostrada Transilvania pentru 2009.

Ministerul Transporturilor va plăti în acest an companiei Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, 420 de milioane de euro, în baza unui protocol încheiat între cele două părţi, a declarat ministrul de resort, Radu Berceanu, pentru Mediafax.

Lucrări de 280 de milioane în 2009 Din totalul sumei, 140 milioane euro reprezintă datorii neachitate de anul trecut şi 280 de milioane de euro, contravaloarea lucrărilor care vor fi executate în acest an.

În urmă cu două săptămâni, Berceanu a declarat că Ministerul Transporturilor va rezilia contractul cu Bechtel, dacă vor eşua negocierile pentru semnarea protocolului.

Proiect început în 2004 Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde euro acordat companiei americane Bechtel.

Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă.

Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.

CITIŢI ŞI: BERCEANU: „Anul acesta, guvernul nu are o prioritate la autostrăzi”