La patruzeci de zile de la Înviere este prăznuită Înălțarea Domnului. La fel cum la Cina cea de Taină Iisus a stat la masă cu ucenicii săi înainte de Patimi, Moarte și Răstignire, Înălțarea este și ea precedată de un prânz cu apostolii.
După ce îi anunță încă o dată că, ajuns la Tatăl Său, Îl va ruga să trimită asupra lor Duhul Sfânt, Iisus îi ia cu El și iese din Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Aici, „ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, s-a despărțit de ei și s-a înălțat la cer.” (Luca 24, 50-51). Înălțarea Domnului este ultimul episod din viața pământească a lui Iisus și încheierea misiunii pentru care s-a întrupat. Omul, prin păcatul primordial, S-a îndepărtat de Dumnezeu. Pentru a-și mântui creația, Dumnezeu s-a făcut Om și a murit, coborând până în adâncurile Răului, pentru a vindeca firea Omului de moarte. Înviind și apoi înălțându-Se la Ceruri, Hristos reașază Omul, cu suflet și trup, din nou alături de Dumnezeu, de unde plecase. Nu greșim dacă spunem că astăzi prăznuim și Înălțarea Omului.