Începând de marţi, în municipiul Lupeni nu se mai furnizează deloc căldură în sistem centralizat. Ieri s-a oprit furnizarea agentului termic şi în Vulcan. Distribuitorii de energie termică sunt în faliment, iar furnizorul e în insolvenţă.
Marţi, Termocentrala Paroşeni a închis robinetul pentru conducta de căldură spre Lupeni, din cauza facturilor neplătite. E vorba de peste 16 milioane de lei, sumă acumulată în ultimii ani. Doar 125 de apartamente din totalul de 8.000 existente în oraş mai erau conectate legal la reţeaua centralizată de încălzire. Deîndată ce a fost extinsă reţeaua de gaz metan, aproape toţi localnicii au preferat centralele de apartament. “Situaţia asta este provocată de faptul că distribuitorul de agent termic, Universal Edil (societate subordonată Primăriei) a intrat în faliment. Întrebaţi-I pe ei de ce, nu pe mine”, spune viceprimarul Cornel Lungan.
Se cred pedepsiţi
Primarul oraşului Vulcan, Gheorghe Ile, crede că noul dezastru abătut asupra oraşului pleacă de la faptul că toţi locuitorii Văii Jiului sunt stigmatizaţi în urma mineriadelor: “De ce s-a oprit? Păi de-aia! La Deva de ce s-a putut prelua distribuţia căldurii de către termocentrala Mintia. Şi noi am cerut acelaşi lucru, la Vulcan: distribuţia să fie preluată de Paroşeni. Dar la noi nu s-a putut, pentru că noi suntem ăia care au mers la Bucureşti. Nah, c-am zis-o şi pe asta. Mă scuzaţi dar sunt tare supărat”.
În Vulcan mai erau 200 de apartamente conectate la reţeaua centralizată. 200 de apartamente conectate legal. “Toată nebunia a început după Revoluţie, de fapt. Nu s-a mai putut intra în apartamentele oamenilor şi nu s-a făcut nici contorizare individuală. Erau mulţi branşaţi ilegal. Alţii, rău platnici, dacă voiam să-i debranşăm ni se spunea să-i lăsăm în pace, că sunt mineri şi că minerii scot cărbunele din pământ. Aşa s-a ajuns aici”. În Vulcan nu toate blocurile sunt racordate la reţeaua de gaz metan, aşa că mare parte dintre locuitori se încălzesc cu dispozitive electrice.
Datorii imense
Complexul Energetic Hunedoara, din care face parte şi Termocentrala Paroşeni, se află în insolvenţă, începând din 7 ianuarie. CEH are de recuperat de la rău-platnicii din Lupeni peste 30 milioane de lei, iar de la cei din Vulcan în jur de 12 milioane. În total, creanţele pentru agentul termic furnizat în Valea Jiului, depăşesc 100 de milioane de lei, cea mai mare parte a restanţelor fiind înregistrată în dreptul beneficiarilor de căldură din Petroşani – aproximativ 60 de milioane de lei. În acelaşi timp, CEH are acumulate datorii în valoare de 1,8 miliarde de lei în doar trei ani, dar asta în principal din cauza costurilor mari de producere a energiei electrice pe bază de huilă.